Acțiune a politiștilor de la investigații criminale în Satu Mare

Acțiune a politiștilor de la investigații criminale în Satu Mare

Acțiune a politiștilor de la investigații criminale în Satu Mare

Polițiștii de investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică și poliție rutieră din cadrul I.P.J. Satu Mare, au desfășurat o acțiune în municipiul Satu Mare, în noaptea de 30 septembrie a.c., în vederea asigurării unui climat de siguranță civică, în special în zona barurilor, discotecilor, cluburi de noapte și alte unități de alimentație publică cu profil similar.

 Astfel, au fost depistați doi bărbați, în vârstă de 32 de ani, respectiv 45 de ani, care aveau asupra lor plicuri cu substanțe psiho-active. Substanțele au fost ridicate și predate Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

Tot în cadrul acțiunii, au fost legitimate 322 de persoane și s-au aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 21 315 lei.

În acțiune au fost angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare.

Comentarii Facebook
Articole din aceeasi categorie:

Acest articol a fost adaugat la data: 02 October, 2017

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 0 0 0