Actiunile pe linie rutiera a politistilor satmareni si a reprezentantilor RAR continua

Actiunile pe linie rutiera a politistilor satmareni si a reprezentantilor RAR continua

Actiunile pe linie rutiera a politistilor satmareni si a reprezentantilor RAR continua

Ieri, 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale Valea Vinului au continuat activitățile desfășurate împreună cu reprezentanții R.A.R., în vederea prevenirii nerespectării de către participanții la trafic, a normelor rutiere.

Cu această ocazie, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1 450 de lei.

Tot la data de 15 mai a.c., polițiștii sătmăreni au acționat pe raza județului Satu Mare, pentru asigurarea unui climat rutier sigur.

În urma activităților desfășurate, aceștia au constatat peste 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 23 000 de lei.

Totodată, au reținut 6 permise de conducere, pentru diverse abateri săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice.

Astfel, în cazul a trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru depășirea vitezei maxime legale, fiind înregistrați de aparatul radar cu viteze cuprinse între 103 și 158 km/h, pe sectoare de drum cu limita maximă admisă de 50 km/h, respectiv 100km/h.

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 16 mai, 2018

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.