CASA VERDE SESIUNEA 10-24 OCTOMBRIE 2016

0
178

Dosarele de finanțare pentru programul  “Casa Verde” – beneficiari persoane fizice se vor putea depune în perioada 10 – 24 octombrie 2016 la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, str Mircea cel Bătrân nr. 8B, în timpul programului de lucru:luni-joi 8-16,30, vineri 8-14.

Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fiziceclick aici
Dosarul de finanţare

(1) Dosarul de finanţare va cuprinde:

a) cerere de finanţare nerambursabilă, conform anexei nr. 2 la prezentul ghid, completată prin tehnoredactare computerizată şi semnată de solicitant, în original;

b) decizia emisă de către autoritatea tutelară competentă teritorial, în copie legalizată, în cazul persoanei puse sub interdicţie sau al persoanei asupra căreia a fost instituită curatela sau tutela potrivit prevederilor legale în vigoare, din care să rezulte că tutorele ori curatorul este expres mandatat să acţioneze şi să încheie acte juridice în cadrul programului, în numele, pe seama şi în interesul persoanei ocrotite;

c) declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, conform anexei nr. 3 la prezentul ghid, completată şi semnată de către solicitant, în original;

d) actul de identitate al solicitantului, în copie;

e) actul de identitate al persoanei tutorelui sau curatorului, dacă este cazul, în copie;

f) extras de carte funciară pentru informare nu mai vechi de 30 de zile, valabil la data depunerii cererii de finanţare, care să ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului-teren şi imobilului-construcţie pe care se implementează sistemul de încălzire, în original, pentru solicitanţii care deţin individual un imobil;

g) documentul eliberat de autoritatea publică locală, care atestă adresa imobilului, în situaţia în care adresa de implementare din cererea de finanţare diferă de cea din extrasul de carte funciară, în original;

h) copia cărţii funciare şi extras de carte funciară individuală; pentru proprietăţi comune, pot fi maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară, care adunate trebuie să fie egale cu 1 (un) întreg;

i) pentru imobilele deţinute în coproprietate se va depune o declaraţie notarială, semnată de toţi coproprietarii, din care să reiasă că pentru imobilul respectiv se va depune o singură cerere de finanţare, precum şi persoana solicitantă, în original;

j) certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finanţare, eliberat de către organele competente de pe raza cărora îşi are domiciliul solicitantul, în original;

k) certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de finanţare,în original;

l) certificat de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau copie legalizată;

m) adeverinţă privind existenţa contului bancar al solicitantului finanţării, emisă de o bancă comercială, sau extras de cont;

n) în cazul în care domiciliul solicitantului este diferit de locul de implementare se va depune şi certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului, în original, valabil la data depunerii dosarului de finanţare, eliberat de către organele competente de pe raza teritorială unde va fi implementat proiectul.

 

(2) Documentele menţionate la alin. (1) se vor depune în plic pe care se vor completa numele şi adresa completă a solicitantului, titlul programului: „Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice”, precum şi sesiunea de depunere.

Depunerea dosarului de finanţare

(1) Dosarul de finanţare se va depune personal, legat, paginat şi opisat, într-un singur exemplar, în plic, la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul şi se va înregistra într-un registru special pentru acest program, doar în cazul în care dosarul de finanţare cuprinde toate documentele potrivit fişei conformităţii administrative. Nu se pot depune modificări şi completări ulterioare înregistrării la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului.

(2) Solicitantul poate depune dosarul de finanţare începând cu prima zi de deschidere a sesiunii de depunere.

(3) Un solicitant poate depune în cadrul sesiunii de finanţare doar o cerere de finanţare pentru un singur tip de proiect aferent unui singur imobil, respectiv construcţie şi teren; nu se pot cumula cele două tipuri de proiecte. În cazul imobilelor cu doi sau mai mulţi coproprietari se poate depune o singură cerere de finanţare pentru acel imobil, pe sesiune.

(4) Cererea de finanţare se completează prin tehnoredactare computerizată. Nu se acceptă cereri de finanţare cu ştersături sau completări făcute manual.

(5) Nerespectarea prevederilor din alin. (1) – (4) atrage respingerea dosarelor de finanţare.

 

Anexa 2 cererea de finanțare și Anexa 3 declarația pe propria răspundere  se pot descărca pentru completare de pe site-ul Administratiei Fondului de Mediu la adresa http://www.afm.ro/casa_verde.php

sau aici:  

Anexa 2 cererea de finanțare

Anexa 3 declarația pe propria raspundere 

Sursa: anpm.ro

Comentarii Facebook