Interviu cu Vasile Blaga, in exclusivitate pentru smlive

Am avut onoarea si placerea sa stam de vorba cu actorul satmarean Vasile Blaga,  care a fost amabil si ne-a raspuns cu rabdare tuturor intrebarilor, mai mult sau mai putin indiscrete.

smlive: Cine este Vasile Blaga? Cum preferați să vă cunoască lumea? Ca actor, ca poet, ca pasionat de echitație sau ca părinte de celebritate?

Vasile Blaga: Cine este Vasile Blaga? Vasile Blaga este un om, ca orice om de pe Pamânt; simplu, care s-a născut, care trăiește, care încearcă să trăiască și se împacă în toate cele trei ipostaze la fel de bine: și ca tată de celebritate, și ca poet și ca actor.

smlive: Care considerați că este cea mai mare realizare a dumneavoastră?  Realizare care să vă caracterizeze și ca om?

V.B: Cea mai mare realizare a mea cred că este în primul rând familia mea; familia mea, prin soția mea și copilul nostru; care, din punctul meu de vedere, apropo de imortalitate, de nemuritor, omul poate să fie nemuritor doar prin copii pe care-i lasă în urmă, prin casele pe care le construiește, prin pomii pe care-i plantează, și câteva generații o să-și aducă aminte lumea de acea persoană. Prin asta suntem nemuritori.

Cred că cel mai important lucru din viața mea este copilul meu care mă va duce, 10 ani, 20 de ani; va duce amintirea mea și lucrurile care le facem, perene: scris, clădiri, plantări de copaci, lucrurile care dăinuie mai mult decât o viață de om.

smlive: Pentru dumneavoastră, actoria este o meserie sau o vocație?

V.B: Actoria…actoria poate să fie și una și alta; din punctul meu de vedere cred că este o vocație; te naști pentru orice lucru, exact așa cum se spune că sunt preoți cu trimitere, cu chemare, deci oameni care își fac meseria foarte bine; printre ei sunt și oameni talentați. Exact așa, și un actor este un actor cu chemare și cu trimitere; eu mă consider un actor cu chemare. De mic m-am considerat așa, un actor cu chemare, și am făcut tot posibilul ca această chemare, atunci când mă aflu pe scenă, să ajungă acolo unde trebuie: la urechile, în inimile și în sufletele oamenilor.

De cele mai multe ori, cred, fără falsă modestie, că am reușit, în peste cele 240 de roluri pe care le-am jucat pe scena Teatrului de Nord și nu numai.

smlive: La un moment dat ați cochetat și cu televiziunea. Cum a fost această experiență pentru dumneavoastră?

V.B: Televiziunea a fost o perioadă interesantă din viața mea; au trecut foarte mulți ani de atunci; am reluat anul trecut, acum un an și jumătate din nou o colaborare cu o televiziune din Cluj, unde am făcut un serial: Fifty-Fifty se chema, împreună cu un țigan, un rrom, Romi Gabor; serialul a avut un succes foarte, foarte mare și s-ar putea să-l reedităm anul acesta, poate la o altă televiziune, poate la Kanal D, poate la Antena, încă nu știm exact; s-ar putea să se facă o continuare a acestui serial.

Perioada Antenei, în urmă cu opt ani, nouă ani, împreună cu băieții de la Canalul de Știri, a fost o perioadă mai interesantă; ne-a dat posibilitatea, ca în fiecare dimineață, fiind live, să avem invitați tot felul de oameni; mi-am făcut prieteni și este o altă lume. Camerele devin spectatorii tăi și trebuie să știi să joci la cameră, să fii spontan, să folosești toate armele pe care le ai în dotare ca și actor, ca să transmiți mesajul. A fost o perioadă interesantă din viața mea.

smlive: Care este personajul pe care-l interpretați cu plăcere de fiecare dată?

V.B: Asta este exact ca și când, apropo de ce rol își place sau ce copil iubești dintre copii tăi; pe care îl iubești mai tare. Nu știu, orice rol poate să fie interesant. Cel mai mult și cel mai mult mi-a plăcut să joc viața, deci, asta este, de fapt, menirea unui actor: să interpreteze, să pună în fața oamenilor un personaj, care s-a născut ca o utopie, poate nici nu există, să-l facă veridic, să-l facă credibil, și lumea să creadă în acel personaj.

Pentru asta îți trebuie experiență de viață, îți trebuie știință, îți trebuie talent, că nu toți oamenii…noi, spunea cineva, suntem „copii de duminică ai societății”, așa că noi suntem cei care transmitem ceea ce toți oamenii simt și știu în sufletul lor, care nu știu să-l redea. De aceea există actorul: este pârghia care leagă această neștiință a oamenilor; el reușește să transmită ceea ce toți oamenii simt, de fapt. Fiecare om are sentimente: bucurie, lacrimă, durere, dar nu știu să o exteriorizeze, și atunci, pentru asta s-a inventat meseria de actor.

smlive: Cum au reacționat sătmărenii la prima dumneavoastră carte, lansată în primăvara acestui an?

V.B: A fost o reacție interesantă; sincer, nu m-am așteptat. Cred că, chiar fără falsă modestie, a fost o lansare mai atipică; a fost imediat după o premieră de a mea, spectacolul „Dresorul de stafii” și spre surprinderea mea, am avut sala plină și au rămas vreo 250 de oameni la lansare, din care vreo 180, aproape 200 au cumpărat cartea mea de gânduri, de versuri, care după câte am auzit și după câte mi s-a povestit și ce s-a scris despre carte, de către critici, a fost primită foarte bine și pare o chestie inedită, deși eu consider că sunt lucruri normale; sunt niște gânduri de ale mele pe care eu le-am pus așa, puțin, pe hârtie în momentele mele de liniște, mai ales dimineața, când apare roua, în care îmi place să mă oglindesc din când în când.

smlive: Care este cel mai mare actor cu care ați împărțit scena?

V.B: Sunt foarte mulți actori mari cu care aș împărți scena, cu care mi-ar face plăcere să joc…dintre români, am foarte mulți actori; o parte nu mai sunt în viață, cum era Toma Caragiu, de exemplu, Ștefan Iordache; iar dintre actorii străini, îți dai seama că mi-ar fi plăcut să joc cu Paul Newman sau cu Antony Quinn, sau, ce să spun, aceștia sunt cei mai apropiați sufletului meu. În primul rând, Antony Quinn, este un actor care mi-a plăcut foarte mult.

smlive: Care este originea poeziei scrisă de dumneavoastră? De obicei, versurile se ancorează puternic în sufletul, în suferința umană; la dumneavoastră, din ce sentimente izvorăsc aceste versuri?

V.B: Lumea numește, în general ceva scris care poate sună puțin din coadă sau are o anume muzicalitate, poezie; eu nu știu dacă e neapărat poezie ceea ce fac eu: sunt simple gânduri de ale mele și izvorăște totul dintr-un singur cuvânt, dintr-o singură stare: casă, masă, rouă, plouă, un cuvânt. Din cuvântul acesta se rostogolește totul, la o țigară și la o cafea, durează foarte puțin, deci n-am elaborat și niciodată, poate am meditat puțin dacă am scăpat, să fie cât de cât gramatical, dar sunt stări care se nasc în oameni; nu în toți, deși eu cred că se nasc în toți aceste sentimente, și unii le aștern pe hârtie, le dăltuie în piatră, și rămân. Asta consider eu poezia mea, mici gânduri, mici reflecții care se nasc într-o clipită, și așa ar putea să dispară dacă n-ar fi cimentate, scrise, pe o hârtie și printate, tipărite. Atunci ele ar dispărea, ar fi ceva foarte efemer; așa, cuvântul devine nemuritor.

smlive: Nu este orașul Satu Mare prea mic pentru polivalentul Vasile Blaga Paulin?

V.B: Eu, sincer, am fost în multe orașe din lume; am fost în America, în Luxemburg, în Italia, în multe , multe alte țări; în America chiar am stat șase luni, aproape șapte luni. Nu știu dacă m-aș simți bine în altă parte. Orașul acesta, cu Someșul care îl brăzdează în mijloc, cu oamenii, cu locurile mele de pescuit de pe Someș, cu Lipăul meu drag, unde merg din ’92, de atâția ani la pescuit în același loc, cu prietenii mei, cu caii mei, prietenii, în general, părinții mei, satul meu, toate amintirile mele sunt aici; am încercat de câteva ori să le părăsesc, dar de fiecare dată m-am întors, cât am putut de repede.

smlive: La ultimul spectacol, cu dumneavoastră pe scenă, un spectator mai hâtru a spus că sunteți o combinație între Bear Grylls, Ernest Hemingway și Florin Piersic. Cu ce personalitate vă considerați apropiat și pe cine apreciați și considerați un fel de model?

V.B: Din punct de vedere al spiritului de aventură, al căutărilor, cred că m-aș apropia foarte mult de Hemingway; mi-a și plăcut ca și scriitor, prin tot ce a făcut, tot ce a scris; pe Florin Piersic mi l-aș pune undeva, într-o altă cameră a inimii mele, pentru că-l consider unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut vreodată țara asta. Prin logoreea lui, printr-un spirit care nu poate fi stăpânit și prin toate filmele care le-a făcut și care mi-au marcat toată tinerețea, fiindu-mi chiar prieten. Îl cunosc personal și spun că este un tip care nu se va mai naște repede pe acest pământ.

smlive: Mai țineți minte în câte spectacole ați jucat?

V.B: După ultima evaluare, cred că am jucat în peste 250 de spectacole; 250 de spectacole diverse și cum mai spuneam și în alte dăți, un actor român joacă tot atâtea piese cât un actor american. De exemplu, un actor de teatru, sau în general, un actor american, nu ar putea să joace atât nici în 20 de vieți. Noi românii, actorii români, jucăm mult și câștigăm puțin, iar actorii americani joacă puțin și câștigă mult, asta e singura diferență între noi.

smlive: Unde își are originea pasiunea pentru cai, echitație și natură?

V.B: Pasiunea pentru cai o am de mic copil; în perioada tinereții mele, în perioada copilăriei mele, 6-7 ani aveam, și mergeam la CAP-ul din sat de la noi, și conduceam, mergeam cu atelajurile CAP-lui cu caii, cu oamenii care aveau cai, să prășim porumbul sau alte plante, sau, mă rog, ce era de lucru, iar noi mergeam să conducem caii pe șir; numai pentru că la amiază, când clopotul satului anunța ora 12, trebuia să ducem caii la adăpat, la un kilometru jumătate, la o fântână și mergeam călare. De atunci mi-a rămas în sânge; tatăl meu a avut cai, mereu am trăit în mijlocul animalelor, iar de șapte, opt ani am chiar și iapele mele; am început cu două iepe și acum am șapte. Șapte cai, apropo de „șase cai frumoși”; șapte cai frumoși pe care-i ador și pe care au început să-i iubească chiar și alții, care au început să vină la echitație la mine la Botiz, la centrul meu de călărie.

smlive: Vă caută des sătmărenii pentru a împărtăși pasiunea pentru echitație? Unde vă pot găsi cei care vor să se inițieze în această pasiune?

V.B.: Am o mică păginuță, Club Horses Sylvana se cheamă; se află în localitatea Botiz, undeva sub pădure, de pe drumul Baia Mare; dacă arunci un ochi în stânga când mergi spre Baia Mare; la ieșirea din Botiz vezi un manej acoperit cu Lindab verde sau să întrebe la Primărie, la steaguri, pe stânga și se face dreapta peste un fost așezământ, grajduri erau pe acolo. Acolo este manejul meu, la circa 7-8 km de Satu-Mare, zilnic de la ora 8 la 12 sau 13 sau după-amiază, de la 15, 1530 până la șapte, opt seara se face echitație și din ce în ce mai mulți sătmăreni încearcă să vină cu copii și le transmit acest „microb” superb, nobil.

smlive: Vă confundă des lumea cu politicianul Vasile Blaga?

V.B: Da, mă confundă destul de des și pentru asta mi-am și schimbat un pic, am adăugat numelui meu Paulin, de la mama mea, Paulina. M-a întrebat lumea de ce apar Vasile Blaga Paulin? De aia, pentru că și în perioada când eram la Antena, la emisiunea aceea live pe care o aveam, am avut foarte multe întâlniri cu tot felul de personalități și am schimbat numere de telefon; și astăzi, vreau să spun, că mă mai cheamă lumea prin diverse ședințe de Guvern. Ca să elimin chestia asta am pus acolo și cuvântul Paulin; așa a început lumea să nu mă mai încurce cu politicianul Vasile Blaga.

smlive: Nu ați fost niciodată tentat să intrați în politică?

V.B: În politică nu știu dacă aș putea să intru, nu știu, sincer, nu sunt setat, sunt făcut altfel, sunt altă entitate.  Sunt un om mai special, care nu suportă minciuna și promisiunile deșarte; sunt coleric. Aș putea să le vorbesc maselor, am fost chemat, am fost curtat să vin să mă implic. De fapt, sunt membru PNL încă de la constituire; sunt unul dintre fondatorii acestui partid, dar am rămas un simplu simpatizant și sper să rămân așa toată viața.

smlive: Ce surprize ne rezervă scriitorul Vasile Blaga?

V.B: Surprize…n-aș putea să le numesc surprize. Continui să scriu, nu este zi în care să nu scriu ceva, când se adună iar o sută, două sute le voi pune iar în niște coperți și le voi risipi în oraș și peste oraș, din avioane, pe la prieteni, cadouri și așa o să dăinui mai mult decât un muritor de rând.

smlive: Meseria de actor presupune și talent muzical. De la dumneavoastră a moștenit Aldo talentul muzical?

V.B: Eu zic că a moștenit și de la mine, dar la rândul meu, cred că am moștenit talentul de la tatăl meu, deși eu sunt urechist, eu nu cânt după note; el are norocul că asta a învățat, asta a studiat, are Academia de Muzică „Gh. Dima”, este un clarinetist de excepție, are un master în clarinet la Institutul de Muzică, dar tatăl meu a fost…Aldo l-a moștenit aproape sută la sută. A fost o chestie nativă, un talent fantastic, când mergea la nunțile din sat și începea să cânte, pe vremea aceea, când nu erau microfoane, se cânta doar live, fără microfon, fără acustică, fără sonorizare, toată adunarea, nuntașii, făceau liniște pentru câteva secunde. El avea o voce fantastică, și Aldo la moștenit pe tatăl meu, și inclusiv pe mine, prin el.

smlive: Ce sentimente încercați văzând că Aldo vă calcă pe urme, iar în ceea ce privește celebritatea s-ar putea să vă depășească?

V.B: Sentimentele pe care le încerc când văd că el ajunge să aibă, de exemplu, postează câte o piesă și în patru zile ajunge la 40.000, 50.000 de „like”-uri și la sute de „comment”-uri și la sute de distribuiri; sentimentul este absolut înălțător, de mândrie, sunt bucuros. Aș vrea să mă depășească în tot ce face, și a reușit și cred că m-a și depășit, pentru că el are aproape șase milioane; ne batem în Facebook, în prieteni și „like”-uri, așa că m-a bătut de departe și sper să mă bată și în continuare din ce în ce mai mult.

smlive: Ce fel de public este publicul sătmărean de teatru?

V.B: Publicul sătmărean este un public avizat, un public interesant, deștept, care are nevoie de foarte, foarte mult divertisment; are nevoie de chestii, nu iubește foarte mult lucrurile sofisticate, pline de dramă. Cred că publicul sătmărean are nevoie de un repertoriu alert, comic tip vodevil, bulevardier, un pic; dar, e un public avizat; e un oraș inteligent orașul Satu Mare, plin de oameni superbi din toate punctele de vedere și iubitori de teatru; nu peste multă vreme ne vom muta, sper că ne vom muta în noua noastră bisericuță, de acolo de pe Horea, care se află deja spre finalizare, începe să arate a bisericuță. Ne vom întoarce și cei care nu au venit din cauza spațiului, se vor reîntoarce din nou la teatru și sper să avem sălile pline, la inaugurare.

smlive: În loc de încheiere, vă rugăm să ne recitați câteva versuri pentru cititorii smlive.ro.

V.B: Gândim, iubim, urlăm şi plângem
Într-un vis trecut ne strângem
Şi ciocnim în desfăţare toate clipele ce mor…
Nu-i izvor să nu adape
Căprioare în pridvor
Când în lacrima din rouă
Doar de tine mi-este dor…
Anii trec, totul se duce
Nins pe creştet de nimic
Hoinăresc în al tău cântec
Până o să fiu pe dric…
Nici un soare n-o să vadă
Cum mă-nalţ la cer, cum mor,
Prins în clinchetul din rouă
Doar de tine-mi va fi dor.

 

Comentarii Facebook
Articole din aceeasi categorie:

Acest articol a fost adaugat la data: 10 September, 2015

1 Comment

  1. Era frumos ca acest articol sa fie semnat.In rest e binevenit Vasile este o somitate un VIP al orasului Satu Mare.Se risipeste frumos,traieste intens fiecare zi.Se plange aproape de loc,macar ca are si el vise neimplinite si cautari fara obiect.Dar este cel mai mare dresor de ftafii cunoscut de mine! Felicitari!

    Post a Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 0 0 0