Peste 1000 de elevi au testat simulatorul de accidente

Peste 1000 de elevi au testat simulatorul de accidente

Peste 1000 de elevi au testat simulatorul de accidente

Timp de 3 zile, între 9-11 octombrie 2017, Asociația Rotaract în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare pun la dispoziția elevilor și a publicului larg un simulator de accidente care redă participanților la experiment impactul pe care l-ar resimți în cazul unui accident produs la o viteză de 30 km/h. Acțiunea are drept scop conștientizarea necesității de a purta centura de siguranță în orice condiții, chiar și la o deplasare cu viteză redusă.

Simulatorul de accidente a fost testat în primele două zile de elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi și Telecomunicații Ion I.C.Brătianu și Colegiul Economic Gheorghe Dragoș, peste 1000 de elevi, în special din clasele a XI-a și a XII-a având ocazia să experimenteze acest aparat, adus acum pentru prima dată în județul nostru.

Alături de membri ai Asociației Rotaract, timp de câteva ore pe zi, s-au aflat în mijlocul elevilor polițiști din cadrul structurilor de prevenire și rutiere, care au interacționat cu elevii oferindu-le informații utile privind siguranța rutieră, accentuând asupra faptului că, în multe situații, portul centurii de siguranță poate însemna supraviețuirea dintr-un accident rutier.

IPJ Satu Mare invită publicul larg interesat să beneficieze de această experiență, azi, 11 octombrie, între orele 13.00-15.00 în Parcul Central din municipiul Satu Mare, unde simulatorul de accidente poate fi încercat de toate persoanele cu vârste de peste 16 ani care nu au probleme medicale deosebite.

Sursa: IPJ Satu Mare

Comentarii Facebook
Articole din aceeasi categorie:

Acest articol a fost adaugat la data: 11 October, 2017

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 0 0 0