Polițiștii sătmăreni au reținut ieri 8 permise de conducere. Vedeți care este valoarea amenzilor aplicate

Polițiștii sătmăreni au reținut ieri 8 permise de conducere. Vedeți care este valoarea amenzilor aplicate

Polițiștii sătmăreni au reținut ieri 8 permise de conducere. Vedeți care este valoarea amenzilor aplicate

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare organizează frecvent acţiuni pentru a-i determina pe participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să respecte regulile de circulaţie.

O astfel de acţiune a fost organizată ieri, 8 ianuarie a.c., pe drumurile publice din județ. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat o infracţiune şi 92 de sancțiuni contravenţionale.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 14 700 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării opt permise de conducere, din care 3 pentru depășirea limitei maxime de viteză cu peste 50 km/h, 3 pentru depășire neregulamentară și 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor.

Astfel, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar 3 conducători auto cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, care circulau cu viteze cuprinse între 103 km/h și 114 km/h, în localitățile Iojib, Turulung și Ciuperceni.

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 09 January, 2018

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 0 0 0