În fiecare an, la 28 februarie marcăm Ziua Protecţiei Civile din România. Evenimentul marchează momentul istoric în care, Regele Carol al II-lea, a aprobat prin Înalt Decret Regal, „Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene”, document care avea să constituie actul de înfiinţare a Protecţiei Civile din România.
De-a lungul timpului, specialiştii „Armei Vieţii” au participat, cu profesionalism şi devotament, la numeroase misiuni de salvare în zone de risc, pentru combaterea efectelor inundaţiilor, a fenomenelor meteorologice severe, a alunecărilor de teren sau pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare.
Protecţia Civilă este una dintre cele mai importante componente ale securității naţionale, cu rol de protecţie a populaţiei şi ocrotire a bunurilor, în caz de catastrofă, război sau calamităţi, precum şi de salvare a răniţilor şi acordarea primului ajutor.
Continuând tradiţia înaintaşilor, specialiştii de astăzi ai Protecţiei Civile se preocupă de creşterea capacităţii operaţionale şi de reacţie în situaţii de urgenţă, pentru a asigura cu promptitudine şi profesionalism protecţia comunităţilor şi salvarea persoanelor afectate de dezastre naturale şi calamităţi, sprijinirea populaţiei afectate şi restabilirea stării de normalitate.
Acum, la ceas aniversar, vă adresăm un sincer „LA MULŢI ANI” tuturor celor angrenaţi în această structură care serveşte interesul comunităţii şi al fiecărui cetăţean, cu devotament, dăruire şi profesionalism.