Ieri, 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Satu Mare au desfășurat activități specifice pentru respectarea normelor de conviețuire socială, privind prevenirea și combaterea cerșetoriei și a fenomenelor care generează insecuritatea stradală.
Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.61 din 1991, în valoare de aproximativ 23 600 de lei.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 27 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, aplicând peste 170 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, au aplicat peste 190 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32 000 de lei. Totodată, polițiștii au luat măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în 4 cazuri.













