marți, iunie 30, 2026
No menu items!
Acasă Locale Satu Mare Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de polițiști

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de polițiști

0

La data de 29 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare în colaborare cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Carei, pe numele unui bărbat de 49 de ani, din localitatea Dobra.

Bărbatul este condamnat la 12 luni de închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiunii de la regimul rutier.

Acesta a fost depus în Penitenciarul Satu Mare.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 29 mai a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică acționând pentru prevenirea faptelor antisociale și activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei.