Echipa feminină de handbal de la CSM Olimpia Satu Mare a încheiat cu succes sezonul din campionatul junioarelor II, reușind miercuri o victorie pe teren propriu împotriva formației CS Marta, în Sala de Sport „Ecaterina Both”.
Înaintea confruntării, sătmărencele ocupau locul 8 în clasament, însă aveau același număr de puncte ca echipa maramureșeană aflată pe poziția a 6-a, ceea ce anunța un duel echilibrat. Prima repriză a fost una disputată, cele două echipe mergând cap la cap, iar la pauză oaspetele au intrat cu un avantaj minim, 14–15.
După reluare, CSM Olimpia a trecut însă la un nivel superior de joc: printr-o serie de 9–2 au întors scorul de la 20–23 și s-au desprins la 29–25. Avantajul a fost menținut până la final, astfel că echipa sătmăreană a încheiat sezonul cu o victorie.
În urma acestui rezultat, CSM Olimpia Satu Mare termină campionatul pe locul 6, cu un bilanț de 6 victorii și 10 înfrângeri.
JUNIORI II, SERIA H, ETAPA 18 (ULTIMA)
CSM Olimpia Satu Mare – CS Marta baia Mare 32–28 (14–15)
CSM Olimpia: Elena Costin, Adelina Ioana Rus, Bâlc Henrietta, Sonia Precup (6 goluri), Teodora Crăciun (2), Iulia Pop (6), Patrisia Stanciu, Sara Maria Șteț (2), Roberta Bagaian (8), Lavinia Andreicuț (2), Adina Elena Ciocotiș (3), Norina Alexandra Bombar (3).


