AcasăSPORTVictorie cu 4-0 pentru CSM Olimpia după un joc foarte bun

Victorie cu 4-0 pentru CSM Olimpia după un joc foarte bun

Grație celei de-a treia victorii consecutive și unui joc tot mai convingător, echipa de fotbal de la CSM Olimpia Satu Mare s-a apropiat la doar un punct de locul care duce la baraj. Sătmărenii s-au impus sâmbătă, în etapa a patra a play-out-ului Ligii 2, cu scorul de 4–0, pe stadionul Olimpia–Daniel Prodan, în fața formației CSC 1599 Șelimbăr.

Gazdele au început partida în forță. Prima ocazie i-a aparținut tânărului Gheorghe Carpa (18 ani), al cărui șut a trecut puțin pe lângă poartă. La scurt timp însă, a venit și deschiderea scorului: Mircea Donca a reușit un gol spectaculos, trimițând din voleu, de la aproximativ 30 de metri, direct sub transversală (1–0).

Olimpia a continuat să preseze, iar Donca a mai pus în dificultate portarul advers la o lovitură liberă. În minutul 18, sătmărenii au mai încercat poarta și de la distanță.

Pe parcursul reprizei, gazdele au mai redus din ritm, permițând adversarului să intre în joc, însă defensiva a rămas sigură. Finalul primei părți a fost echilibrat, dar ocaziile mai clare au aparținut tot Olimpiei: Carpa a fost aproape de gol în minutul 38, iar spre pauză Vida Kristopher a fost blocat de portarul Măluțan.

Și repriza secundă a început sub semnul dominării gazdelor, însă șutul lui Cosmin Zamfir a fost reținut fără probleme. Deși oaspeții au avut momente mai bune la posesie, Olimpia a rămas echipa mai periculoasă.

În minutul 68 a venit și desprinderea: la cornerul executat de Donca, Matei Marin a reluat cu capul din cădere pentru 2–0. Pe final, Zsiga Ervin, intrat de pe bancă, a marcat un gol spectaculos: în minutul 85 a transformat impecabil o lovitură liberă de la circa 20 de metri dreapta, trimițând mingea în vinclu colțului scurt (3–0).

Scorul final a fost stabilit în prelungiri de Zamfir, care a scăpat singur cu portarul și a închis tabela la 4–0.

Este cea mai clară victorie a CSM Olimpiei din acest sezon, însă mai important este faptul că, cu trei etape înainte de final, echipa are șanse să ajungă pe locul 6, poziție care duce la baraj. Acesta este ocupat în continuare de Șelimbăr, dar avantajul a scăzut la un singur punct.

În etapa următoare, sătmărenii vor evolua în deplasare la Afumați, după care vor primi vizita formației Tunari.

Declarația antrenorului Alexandru Botoș „Piri”

„Am pregătit foarte atent acest meci, știind cât de important este pentru ambele echipe. Dacă pierdeam astăzi, practic puteam închide porțile pentru Liga a 2-a. De aceea era esențial să câștigăm – și mă bucur că am reușit.

Mă bucur mult că suporterii au venit în număr mare la stadion și sper ca la următorul meci să fie și mai mulți alături de noi.

Totuși, nu ne putem relaxa: astăzi ne bucurăm de victorie, dar de mâine ne concentrăm deja pe partida cu Afumați. Simt că echipa se leagă din ce în ce mai bine, iar acest lucru este foarte important. Venirea lui Cristian Pustai a fost un plus pentru noi și cred că staff-ul, conducerea și jucătorii formează un grup unit și puternic. Sper să rămânem la fel până la finalul sezonului.

Aș vrea să evidențiez și prestațiile celor doi tineri, Matei Marin și Ghiță Carpa. Dacă înainte aveau evoluții oscilante, în ultimele etape au devenit mult mai constanți și ne ajută foarte mult.”

Declarația lui Zsiga Ervin, marcatorului golului trei al CSM Olimpiei

„A fost un moment special pentru mine, parcă m-am întors puțin în timp, când reușeam mai des astfel de execuții din lovituri libere de la distanță. Mă bucur că am putut marca și că am contribuit la liniștea finalului de meci.

Am avut nevoie de timp să ne acomodăm cu noii jucători, dar lucrurile merg din ce în ce mai bine, iar acest lucru se vede și pe teren. Chiar și cei care intră de pe bancă încearcă să ajute echipa cât mai mult – fiecare își aduce contribuția atunci când are ocazia.”

LIGA 2, PLAY-OUT, GRUPA B, ETAPA 4

CSM Olimpia Satu Mare – CSC 1599 Șelimbăr 4–0 (1–0)

Marcatori: Mircea Donca ’11., Matei Marin ’68., Zsiga Ervin ’86, Cosmin Zamfir ’90+3.

CSM Olimpia: Dorian Răilean – Matei Marin, Amine Ghazoini, Paul Copaci, Cătălin Oanea (’83, Raji Ayomide), Mickaël Panos, Mircea Donca (’83, David Stăiculescu), Vida Kristopher (’71, Zsiga Ervin), Gheorghe Carpa (’89, Tasi Dániel), Albert Hofman (’71, Alin Văsălie) Cosmin Zamfir.

Comentarii Facebook

Related Images:

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.