Echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare traversează o perioadă excelentă în play-out, iar victoria obținută sâmbătă, în deplasare, pe terenul formației CS Afumați a fost a patra consecutivă. Grație acestui succes, sătmărenii au urcat pe locul 6 în grupa B, poziție care duce la baraj, depășind-o pe Șelimbăr și creând un avantaj de două puncte față de aceasta.
Echipa pregătită de Alexandru Botoș „Piri” a reușit să se impună cu 3–1, după ce a fost condusă. Deși Olimpia a început mai bine partida și a controlat jocul în debut, fără a crea însă ocazii clare, gazdele au fost cele care au deschis scorul la prima oportunitate importantă: Kehinde Fatai a profitat de o minge respinsă și a marcat din apropiere (1–0).
Oaspeții au reacționat rapid și au fost aproape de egalare, însă șutul de la distanță al lui Cătălin Oanea a fost respins spectaculos de Yanis Stanciu. Până la pauză, ambele echipe au mai avut situații, dar scorul a rămas neschimbat.
Repriza secundă a adus însă o schimbare totală de ritm și eficiență pentru Olimpia. Mutările făcute la pauză s-au dovedit inspirate: Kévin Mbala, introdus de pe bancă, a restabilit egalitatea în minutul 49, iar după doar cinci minute Mickaël Panos a înscris spectaculos de la distanță, întorcând scorul (1–2). În minutul 62, Mbala a obținut un penalty, după un duel cu fostul jucător al Olimpiei, Mohamed Diomande, iar Paul Copaci a transformat fără emoții pentru 1–3.
Până la final, ambele echipe au mai avut ocazii, iar portarii au intervenit de câteva ori, însă tabela nu s-a mai modificat.
Cu două etape rămase până la finalul sezonului, CSM Olimpia se află într-o poziție favorabilă. CSC Dumbrăvița, ocupanta locului 5, are un avans de trei puncte, în timp ce Șelimbăr a făcut un pas greșit, fiind învinsă pe teren propriu de ultima clasată, Tunari.
Etapa următoare se anunță decisivă pentru sătmăreni: sâmbătă, CSM Olimpia va primi vizita formației Tunari, într-un nou duel cu miză importantă.
Declarația antrenorului Alexandru Botos „Piri”:
„Am ajuns să formăm o familie puternică și am decis că nu ne vom opri aici. Mai avem două etape și vom lupta până la ultima suflare.
Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare sâmbăta viitoare, să fie alături de noi și să luptăm împreună pentru îndeplinirea obiectivului.
Îi felicit pe băieți pentru atitudinea de astăzi – sunt niște luptători care nu renunță niciodată!”
LIGA 2, PLAY OUT, GRUPA B, ETAPA 5
CS Afumaţi – CSM Olimpia Satu Mare 1–3 (1–0)
Marcatori: Kehinde Fatai ’33, respectiv Kevin Mbala ’49, Mickaël Panos ’54, Paul Copaci ’63 (din 11 metrii).
CSM Olimpia: Dorian Răilean – Matei Marin (’89, Alin Văsălie), Amine Ghazoini, Paul Copaci (’83, David Stăiculescu), Cătălin Oanea, Mickaël Panos, Cosmin Zamfir (’46, Raji Ayomide), Mircea Donca, Vida Kristopher, Gheorghe Carpa (’46, Gergely Alpár), Marius Hosu (”46, Kévin Mbala).












