joi, aprilie 30, 2026
No menu items!
Acasă Locale Satu Mare „RECITATIO” – ediția a XVIII-a, un nou succes pentru promovarea poeziei sătmărene...

„RECITATIO” – ediția a XVIII-a, un nou succes pentru promovarea poeziei sătmărene în rândul tinerilor

0
„RECITATIO” – ediția a XVIII-a, un nou succes pentru promovarea poeziei sătmărene în rândul tinerilor
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – filiala Satu Mare și Cenaclul „Cronograf”, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, a organizat miercuri, 29 aprilie 2026, cea de-a XVIII-a ediție a concursului de recitări din lirica poeților sătmăreni „RECITATIO”.
Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Spiritual „Casa Dăinuirii” din Satu Mare (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 1) și a reunit aproape 100 de elevi înscriși din ciclul gimnazial (clasele VII–VIII) și liceal din județ, în fața unei săli cu peste 200 de spectatori – profesori, părinți, iubitori de poezie și reprezentanți ai vieții culturale sătmărene.
„RECITATIO” se remarcă prin caracterul său unic la nivel național, fiind unul dintre concursurile dedicate exclusiv recitării din creația poeților locali, cu scopul de a promova valorile culturale autentice ale unei comunități și de a încuraja tinerii să descopere patrimoniul literar sătmărean.
În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Robert Laszlo, managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare. Roxana Petca, vicepreședinta Consiliului Județean Satu Mare, a subliniat importanța acestui concurs în promovarea valorilor culturale locale și în formarea tinerilor.
Evenimentul a fost moderat de referenții culturali ai instituției, Loredana Știrbu și Elek Eszter.
Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni – interpretare individuală și grupuri de recitatori – iar participanții au prezentat o poezie sau un colaj liric, selectate din creația autorilor sătmăreni. Pe lângă dimensiunea competitivă, evenimentul are un puternic rol educativ și cultural, contribuind la dezvoltarea expresivității artistice și la apropierea tinerilor de literatură.
Un element distinctiv al acestei ediții a fost diversitatea lingvistică remarcabilă: poeziile au fost recitate în limba română, maghiară, germană, dar și în dialect șvăbesc, reflectând astfel bogăția culturală și multiculturalismul care definesc identitatea județului Satu Mare
Evaluarea concurenților a fost realizată de un juriu format din:
• Președinte: Felician Pop – președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala „Anton Davidescu” Satu Mare
• Membri:
◦ Anca Rusu – managerul Muzeului Țării Oașului
◦ Năstaca Scopeț – inspector școlar pentru limba și literatura română la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare
◦ Bogdan Georgescu – directorul Direcției de Cultură Carei
◦ Varga Șandor – actor la Trupa Harag György, Teatrul de Nord Satu Mare
Premiile au fost înmânate de Robert Laszlo și membrii juriului.
Programul artistic al evenimentului a inclus momente deosebite: Formația de dansuri „Gemeinsam”, coordonată de Gabriela Rist, a prezentat dansuri tradiționale șvăbești, iar Adrian Lupescu a susținut un recital de muzică folk.
Câștigătorii ediției a XVIII-a a concursului „RECITATIO”
Marele Premiu
• Hanțig Mihai Leontin – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare, clasa a XI-a (Poezia: „Timp” – Felician Pop; Profesor coordonator: Andreescu Anca-Teodora)
Premiul Special al Publicului
• Biro Evelin – Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”, clasa a IX-a (Poezia: „Kum hevele” – Helmut Berner; Profesor coordonator: Gabriela Rist)
Secțiunea Individual – Liceu
• Premiul I:
◦ Kovács Viktória-Jázmin – Liceul Teologic Romano Catolic Hám János, clasa a IX-a (Poezia: „A próféta (részletek)” – Szilágyi Domokos; Profesor coordonator: Heinrich Andrea)
◦ Simo Cristina Dimitra – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare, clasa a X-a (Poezia: „Defulare”, „Singurătatea” – Vasile Andreica; Profesor coordonator: Natalia Boloș)
• Premiul II:
◦ Pop Darius Andrei – Colegiul Național „Ioan Slavici”, clasa a X-a (Poezia: „Pe urmele iluziei” – Ioan Nistor; Profesor coordonator: Adela Filip)
◦ Csorvási Panka – Liceul Teologic Romano Catolic Hám János, clasa a IX-a (Poezia: „Elárul, mert világít” – Dsida Jenő; Profesor coordonator: Heinrich Andrea)
• Premiul III:
◦ Filimon Leonardo Sebastian – Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, clasa a IX-a (Colaj din „Ritualuri” și „Marea măsurătoare” – Florina Juncu; Profesor coordonator: Adriana Moga)
• Mențiune:
◦ Pop Darius – Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Satu Mare, clasa a IX-a (Colaj: „Ah” și „Graniță” – Florina Juncu; Profesor coordonator: Adriana Moga)
Secțiunea Grupuri – Liceu
• Premiul I:
◦ Ghiban Valentina, Ardelean Natalia, Kicska Rebeka, Darius Feder, Tătăran Nicolas Patrik – Liceul Teoretic „George Pop de Băsești”, clasa a IX-a („Dincolo de abis” – Radu Ulmeanu; Profesor coordonator: Carol Erdos)
• Premiul II:
◦ Trupa MuzArt (Alina Pastor, Nicolae Gagea, Csaki Erika Ionela) – Liceul Livada / Liceul de Arte „Aurel Popp”, clasa a X-a (Colaj: „TURN”, „O SĂ” – Felician Pop; „CLAR” – Robert Laszlo; Profesor coordonator: Fiszkusan Kristina)
• Premiul III:
◦ Bodnar Aron, Kanya Jazmin, Debrenti Katalin, Versenyi Eszter, Nagy Mate – Liceul Reformat Satu Mare, clasa a IX-a („Az elet” – Ady Endre; Profesor coordonator: Higyed Gyongyi)
• Mențiune:
◦ Bandula Selena Maria / Huja Sonia-Camelia – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare, clasa a X-a (Colaj: „Zadarnice căutări” – Dumitru Țimerman, „Eu” – Robert Laszlo, „Mai mult decât aripă” – Ion Bala, „Refugii” – Felician Pop; Profesor coordonator: Andreescu Anca-Teodora)
Secțiunea Individual – Gimnaziu
• Premiul I:
◦ Illes Alma – Școala „Grigore Moisil”, Satu Mare, clasa a VIII-a (Poezia: „Tic tac și nepăsare” – Illes Alma)
• Premiul II:
◦ Mărgineanu Luca Andrei – Colegiul Național „Ioan Slavici”, clasa a VI-a (Colaj „Amintiri dragi”: „Ghiocul mincinos”, „Clopotul din sat”, „Gând despre mama”; Profesor coordonator: Adela Filip)
• Premiul III:
◦ Erdei Árva Mátyás – Liceul Reformat Satu Mare, clasa a VI-a (Poezia: „A tücsök és a hangya” – Szilágyi Domokos; Profesor coordonator: Lovász Erzsébet)
• Mențiune:
◦ Ardelean Andreea Iulia – Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Satu Mare, clasa a VII-a (Poezia: „Popas pe geana zării” – Dumitru Țimerman; Profesor coordonator: Andreescu Anca-Teodora)
Secțiunea Grupuri – Gimnaziu
• Premiul I:
◦ Baugmartner David, Bugyi Viktoria, Cherecheș Viviane, Czireizer Hanna, Freund Márk, Halász Dominik, Kovács Boglárka – Școala Gimnazială „Avram Iancu” Satu Mare, clasa a VII-a (Colaj „Gânduri despre viață și univers” – Corina Petrescu, Liliana Lazăr, Vasile Blaga Paulin; Profesor coordonator: Câmpian Nicoleta Daniela)
• Premiul II:
◦ Freund Márk, Halász Dominik, Lakatos Fatima, Váradi Izabella – Școala Gimnazială „Avram Iancu” Satu Mare, clasa a VII-a („Nekeresd ország sosevolt szélén” – Jánk Kéroly; Profesor coordonator: Bodea-Gál Eszter)
• Premiul III:
◦ Poti Daniel, Resch Tamas – Școala „Vasile Lucaciu” Satu Mare, clasa a VII-a („Emlek szirmok”, „Tavasz tanc”, „Haza almondo” – Torok Jozsef; Profesor coordonator: Lia Gabriela Koka)
• Mențiune:
◦ Munteanu Raul, Pongracz Erik, Rezeș Laura, Szigeti Cristina – Școala „Vasile Lucaciu” Satu Mare, clasa a VII-a (Colaj: „Flori tăcute”, „Ploi întunecate”, „Șirag de cuvinte”, „Fragil”, „Locul de nicăieri” – Lia Gabriela Koka; Profesor coordonator: Lia Gabriela Koka)
Prin nivelul artistic ridicat și participarea numeroasă, concursul „RECITATIO” își reconfirmă statutul de eveniment cultural de referință, contribuind la promovarea poeziei sătmărene și la dezvoltarea sensibilității artistice în rândul tinerilor.
Comentarii Facebook

Related Images: