CSM Olimpia, eliminată din Cupa României după un meci cu mulți tineri
CSM Olimpia Satu Mare a părăsit Cupa României în turul al treilea al competiției, după ce a pierdut cu 5–0 pe terenul formației CS Minaur Baia Mare. Pentru sătmăreni, partida de miercuri a fost și o oportunitate de a le oferi minute jucătorilor tineri.
Stafful tehnic a mizat pe o formulă experimentală, cu fotbaliști cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani. Cel mai experimentat jucător din primul unsprezece a fost Luca Feher, în vârstă de 21 de ani, care a purtat și banderola de căpitan.
Decizia de a menaja titularii a fost luată și în perspectiva următoarei etape din Liga 2. Joi dimineață, CSM Olimpia pornește spre Suceava, unde sâmbătă, de la ora 11.00, va întâlni formația locală Cetatea, în cadrul etapei a treia a campionatului.
Cu garnitura de bază pe teren, Minaur a început partida în forță și a controlat jocul încă din primele minute. Presiunea gazdelor a dat roade în minutul 16, când Alexandru Buziuc a scăpat singur cu portarul sătmărean și a înscris din apropiere pentru 1–0.
Tinerii de la Olimpia au încercat să reziste asaltului băimărenilor, iar portarul Luca Grecu a avut câteva intervenții importante. Acesta s-a opus șuturilor expediate de Raphael Stănescu și Raul Krausz și a menținut speranțele sătmărenilor.
CSM Olimpia putea restabili egalitatea înainte de pauză. Constantin Trip a încercat să-l surprindă pe portarul gazdelor cu o minge lobată, însă balonul a lovit bara transversală. În schimb, Minaur a mai înscris o dată chiar înainte de pauză. În minutul 45, Raphael Stănescu și-a trecut în cont golul, după mai multe încercări, iar gazdele au intrat la cabine cu avantaj de două goluri.
Repriza secundă a început cât se poate de prost pentru formația sătmăreană. Buziuc a punctat din nou în minutul 48, ducând scorul la 3–0 și complicând definitiv misiunea tinerilor de la Olimpia.
Sătmărenii au încercat să reducă din diferență, însă orice încercare ofensivă a lăsat spații în apărare. După o acțiune a lui Denis Maxineanu, Minaur a plecat rapid pe contraatac, iar Stănescu a finalizat și a reușit „dubla”, pentru 4–0.
Scorul final a fost stabilit în ultimele minute ale partidei. Denis Buhai a profitat de o nouă fază de contraatac și a înscris pentru 5–0, consfințind o victorie categorică a băimărenilor.
CSM Olimpia își încheie astfel parcursul în Cupa României și își poate concentra atenția asupra campionatului. Următorul test este programat sâmbătă, la Suceava, împotriva formației Cetatea. Pe 22 august, sătmărenii vor reveni în fața propriilor suporteri, când FC Bihor Oradea va veni la Satu Mare pentru partida din etapa a patra a Ligii 2.
CUPA ROMÂNIEI, TURUL 3
CS Minaur Baia Mare – CSM Olimpia Satu Mare 5–0 (2–0)
Marcatori: Alexandru Buziuc ’16, ’48, Raphael Stănescu ’45, ’68, Denis Buhai ’87.
CSM Olimpia: Luca Grecu – Denis Maxineanu, Luca Feher (C), Dănuț Ciorcaș (’46, Denis Toma), Raul Rebic, Vlad Lambru (’46, Erik Hrițiu), Constantin Trip (’46, Zab Zsombor), Mario Botca (’82, Pop Loránd), Zohorák Noel, Rareș Corodan (’46, Saraz Szilveszter), Mateo Berinde.
CSM Olimpia Satu Mare


