AcasăSPORTCSM Olimpia joacă sâmbătă la Suceava

CSM Olimpia joacă sâmbătă la Suceava

CSM Olimpia Satu Mare s-a deplasat la Suceava pentru meciul din etapa a treia a Ligii 2, unde va întâlni, sâmbătă, nou-promovata Cetatea 1932 Suceava.

Echipa pregătită de Alexandru Pelici abordează partida cu încredere și cu dorința de a obține un rezultat pozitiv. După primele două etape, formația sătmăreană are un punct în clasament, obținut în deplasare, la Dumbrăvița. În etapa precedentă, CSM Olimpia a cedat pe teren propriu, scor 0–2, în fața formației CSM Reșița. În acest moment, echipa sătmăreană ocupă locul 16 în clasament.

De cealaltă parte, Cetatea 1932 Suceava, debutantă în eșalonul secund, a început campionatul cu o înfrângere pe teren propriu, scor 1–3, în fața Concordiei Chiajna. Sucevenii au reacționat însă în etapa a doua și au reușit o victorie importantă și surprinzătoare în deplasare, impunându-se cu 2–0 pe terenul formației ASA Târgu Mureș. Cele trei puncte obținute la Târgu Mureș au urcat Cetatea până pe locul 11 al clasamentului.

Partida de sâmbătă se anunță, astfel, una echilibrată, între două formații care își doresc să își îmbunătățească poziția în clasament. Jucătorii pregătiți de Alexandru Pelici sunt conștienți de dificultatea confruntării și vor aborda meciul cu determinare, concentrare și obiectivul clar de a reveni la Satu Mare cu un rezultat favorabil.

LIGA 2 CASA PARIURILOR, SEZON REGULAR, ETAPA A 3-A

Sâmbătă, 15 august, ora 11:00, Stadionul Areni, Suceava

Cetatea 1932 Suceava – CSM Olimpia Satu Mare

Transmisie: Bucovina Tv Regional (Facebook, Youtube)

Arbitru: Valentin Marius Florescu (Covasna)

Asistenți: Bíró Barna Tamás (Covasna), Ionuț Andrei Turcanu (Botoșani)

Arbitru rezervă: Raul George Cupu (Brașov)

Observator arbitri: Bogdan Zanfirescu (Botoșani)

Delegat de joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui)

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.