marți, octombrie 27, 2026
No menu items!
Acasă Știrea zilei Au fost finalizate lucrările de reabilitare a fațadei Filarmonicii „Dinu Lipatti”

Au fost finalizate lucrările de reabilitare a fațadei Filarmonicii „Dinu Lipatti”

0
Lucrările de reabilitare a fațadei Filarmonicii „Dinu Lipatti” au fost finalizate, marcând o etapă importantă în procesul de revitalizare a patrimoniului arhitectural și cultural al orașului. Investiția face parte din proiectul transfrontalier „Consolidarea relațiilor interculturale prin dezvoltarea instituțiilor culturale din județul Satu Mare și județul Szabolcs-Szatmár-Bereg”, finanțat prin Programul Interreg VI-A România – Ungaria, implementat în parteneriat cu municipiul Nyíregyháza.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a subliniat importanța investiției.
„Suntem la finalul unei etape importante în implementarea proiectului «Consolidarea relațiilor interculturale prin dezvoltarea instituțiilor culturale din județul Satu Mare și județul Szabolcs-Szatmár-Bereg», odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a fațadei Filarmonicii «Dinu Lipatti». Am redat astfel strălucirea unui simbol arhitectural al orașului nostru„, a afirmat Kereskényi Gábor.
Reabilitarea fațadei Filarmonicii face parte dintr-un proiect mai amplu, implementat în județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg, prin colaborarea dintre municipiile Nyíregyháza și Satu Mare.

Investiții în patrimoniul cultural și infrastructura culturală

Proiectul are un buget total de 8.893.180 de euro, din care 4.479.939 de euro reprezintă bugetul alocat municipiului Satu Mare. Pe lângă reabilitarea fațadei Filarmonicii „Dinu Lipatti”, investițiile prevăzute pentru municipiul Satu Mare includ:
– Reabilitarea clădirii de pe strada Porumbeilor nr. 1;
– Instalarea unui sistem de climatizare la Teatrul de Nord;
– Organizarea a trei ateliere profesionale, cu participarea unor experți din România și Ungaria;
– Organizarea unui festival multicultural de amploare.

Totodată, acoperișul Filarmonicii „Dinu Lipatti” a fost reabilitat din fonduri alocate de la bugetul local al municipiului Satu Mare.

Un oraș care își pune în valoare patrimoniul

„Ne bucurăm că proiectul nostru se desfășoară în paralel cu lucrările de reabilitare a Hotelului Dacia, o clădire-simbol care, după ani de degradare, își recapătă valoarea arhitecturală. Clădirile monument reflectă istoria orașului, iar modul în care le restaurăm reprezintă moștenirea noastră”, a mai declarat primarul Kereskényi Gábor.

Informații despre proiect: https://infosm.ro/i/InformatiiProiect