Specialiştii din cadrul emisiunii Trust Me I’m a Doctor au dorit să vadă ce efect are asupra corpului o oră în plus de somn adăugată la media de 6 ore şi jumătate. Pentru a observa acest fenomen, ei au ales şapte voluntari, care în mod normal dormeau între 6 şi 9 ore pe noapte, care să fie studiaţi în cadrul Centrului de Cercetare a Somnului de la Universitatea Surrey. Voluntarii au fost împărţiţi în două grupuri.
Unul dintre grupuri a fost rugat să doarmă pentru şase ore şi jumătate pe noapte, în timp ce participanţii din cel de-al doilea grup au dormit câte 7 ore şi jumătate pe noapte. După o săptămână, participanţilor li s-au făcut analize de sânge, iar apoi ei au fost rugaţi să se schimbe dintr-un grup în altul.
„Am constatat că în total existau 500 de gene afectate. Unele erau activate, altele dezactivate”, a explicat Dr. Simon Archer de la Universitatea Surrey.
Cu alte cuvinte, atunci când un voluntar reducea orele de somn de la 7 ore jumătate la 6 ore jumătate pe noapte, genele lui asociate cu inflamaţia, răspunsul imunitar şi răspunsul la stres deveneau mai active. De asemenea, specialiştii au observat şi o creştere a activităţii genelor asociate cu diabetul şi riscul de cancer. În schimb, procesul se inversa atunci când voluntarii dormeau cu oră în plus.











