Un bărbat de 57 de ani din oraşul Muling, provincia Heilongjiang, China, a avut surpriza vieţii lui în momentul în care a întâlnit femeia cu care corespondase o vreme pe Internet. Aceasta nu era alta decât soţia fiului său.
Potrivit site-ului chinasmack.com, bărbatul, identificat sub numele de Wang, a decis să se întâlnească cu prietena sa virtuală după ce aceasta i-a trimis o fotografie în care, se pare, arăta foarte bine. Evident, poza trimisă era una a prietenei tinerei.
Pentru ca spectacolul să fie complet, la întâlnire a apărut şi fiul, care aflase din întâmplare despre întâlnire şi i-a surprins pe cei doi încă din primele momente.
Nimeni nu a mai avut timp să explice încurcătura, astfel că fiul i-a luat pe amândoi la bătaie şi totul s-a sfârşit cu intervenţia poliţiei.











