Electronic Arts a făcut fix ceea ce suspectam că are de gând să facă şi a confirmat că lucrează la un nou joc de fotbal, de această dată dedicat Campionatului Mondial din această vară. 2014 FIFA World Cup Brazil se laudă cu o serie importantă de îmbunătăţiri, urmând a fi probabil folosit drept experiment pentru a testa feature-urile pregătite pentru FIFA 15.
2014 FIFA World Cup Brazil se laudă cu noi animaţii pentru driblinguri şi pase, un nou sistem de executare şi apărare a penaltiurilor (era şi cazul!), lovituri cu capul „pe spate”, precum şi simularea realistă a fizicii balonului Adidas ce va fi folosit în cadrul competiţiei oficiale din Brazilia.







