Pe 8 aprilie, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut până atunci, GIGI BECALI va putea părăsi închisoarea. În cel mai rău scenariu, GIGI BECALI va ajunge la Academia lui Hagi săptămâna viitoare, anunţă Fanatik.
GIGI BECALI va avea, în noile condiţii, un program radical schimbat faţă de cel din prezent.
GIGI BECALI va pleca dimineaţa din puşcărie şi se va întoarce după-amiaza, după orele de muncă şi va putea să părăsească locul de detenţie chiar fără însoţitor dacă o comisie specială va aproba acest lucru. Programul de muncă al lui GIGI BECALI la Academia Hagi este, zilnic, de luni pînă vineri, de la ora 8 la 15.










