O seară plină de emoție, mâncăruri alese, bucurie fără margini și multe surprize îi va face pe toți să trăiască la cele mai înalte cote. Michael și Maria, cei doi finaliști, își vor disputa pentru ultima oară teritoriul bucătăriei, iar la finalul service-ului numai unul dintre ei va fi declarat câștigător.
Toți concurenții din acest sezon vor reveni astă seară la „Hell’s Kitchen” pentru a-i ajuta pe cei doi finaliști. Michael și Maria își vor forma echipele din foștii lor colegi, își vor pune la bătaie meniurile concepute pentru această seară și strategiile menite să le asigure victoria.











