Concert de exceptie al ansamblului Kájoni Consort din Baraolt la Castelul din Carei

0
195

Castelul Károlyi a găzduit duminică, 5 iulie 2015 începând cu ora 18.00 un concert de muzică veche de excepție în compania ansamblului Kájoni Consort din Baraolt (județul Covasna). Gazdele evenimentului au fost membrii ansamblului Carmina Renascentia din Carei.

Ansamblul Kájoni Consort a interpretat o serie de melodii reprezentative de muzică renascentistă și baroc, precum și creații ale unor compozitori din Transilvania cum ar fi Kájoni János.

Peste o sută de spectatori au asistat la acest eveniment, ropotele de aplauze de la final fiind dovada atmosferei extraordinare create de artiști. Bis-ul oferit de aceștia a constituit un cadou oferit publicului prezent, care la rândul lui a transmis o energie puternică formației.

Sursa: Direcția de Cultură Carei

Comentarii Facebook