Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia Schimbare Pozitivă din Cluj, sunt seri de socializare și încărcare cu energie pozitivă. Se creează un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii, temele dezbătute sunt teme actuale pe domenii de interes și sunt susținute de invitați din comunitate cu experiență în domeniul prezentat. La finalul întâlnirii iți propunem o jumătate de oră de socializare pentru a integra mai bine informațiile primite și a împărtăși din experiența personală cu ceilalți.
Întâlnirile din Satu Mare au loc o dată pe lună și sunt conduse de către Delia Danea – psiholog şi trainer programe de dezvoltare personală.
Tema lunii iulie
”A fi mamă între așteptări și realitate”
Invitat: Paula Por
Noi, oamenii, avem tendința de a ne trăi viața după așteptări mai mari, mai mici, mai realiste sau mai nerealiste. Așa ajungem să ne trăim viața ghidați de ce ne imaginam că vom trăi uitând să ne bucurăm de viața reală pe care o trăim. Trăim zi de zi frustrați că nu e viața cum ne-am fi așteptat, că nu toate decurg conform planurilor.
Ne facem gânduri, vise, speranțe, care de multe ori nu coincid cu ceea ce se va întâmpla. Nu degeaba exista vorba din popor ‘’ Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg’’ și în loc să ne bucurăm de noile oportunități pe care viața ni le scoate în cale trăim cu regret, suntem dezamăgiți și uneori chiar nefericiți. Începem să ne simțim ca un paianjen prins în propria plasă. Nici nu am avea cum să ne simțim altfel atâta timp cât plasa sunt așteptările noastre și noi rămânem captivi în ele, incapabili să ne gândim că se poate să fie diferit.
Postura de mama nu se diferențiază mai deloc. De când viața începe să prindă contur în burtica noastră începem să ‘’țesem’’ povestea așa cum credem, visăm, sperăm că va fi. Doar că realitatea va fi de cele mai multe ori diferită de așteptările noastre.
Viața e departe de a putea fi planificată în detaliu și noi oamenii avem tendinţa de a ne considera cei mai nefericiți dacă nu toate merg conform planurilor. Vrem să trăim poveşti perfecte, vieţi ideale și fiecare ‘’abatere’’ de la ideal ne îndepărtează tot mai mult de la fericire și ne apropie de nefericire. Pentru că nu putem fi mămicile perfecte care visam să fim și nu am învăţat să ne acceptăm imperfecte simţim că viaţa noastră e un eşec total. Ne simțim copleşite, obosite și ajungem să nu ne mai bucurăm de ceea ce avem mai pur … copiii noștri şi uităm să ne bucurăm de clipă.
Sunt Paula Por, am, aproape, 33 de ani. Sunt inginer constructor, soţie și în primul rând mamă! Sunt mămica a trei fetiţe, una în Cer și două pe pământ. În timpul liber, ocazional, îmi aştern gândurile pe blogul http://insemnarileuneifemei.ro/
Te aștept cu drag la o Seară Pozitivă în care voi împărtăși, din experiența mea, cum mi-am asumat rolul de mamă dincolo de așteptări și privind realitatea. Lasă-te inspirat(ă) de povestea mea, cu siguranță te vei regăsi în ipostaze asemănătoare și vei primi idei sau sugestii care îți vor fi de folos.
Data: 19 iulie 2016, ora 18:00 – 20:30
Locația: Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu” (Casa de Cultură a Sindicatelor), Bd. Transilvania nr. 3, Et. 1
Înscrieri: http://schimbarepozitiva.ro/a-fi-mama-intre-asteptari-si-realitate/
Te așteptăm, într-un nou concept, alături de noi pentru a face diferența în aceasta lume gri. Adu și tu o doză de energie pozitivă în viața ta și a celorlalți.
PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setează-ți intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine.
Partenerii Serilor Pozitive Satu Mare sunt: Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”, SM Live, Sătmăreanul, Jurnalul de Nord Vest, Jurnalul de Satu Mare și Biblioteca Județeană Satu Mare.
Persoana de contact: Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0773 – 974.519 , e-mail: contact@viata-un-dar.ro











