Biblioteca Județeană Satu Mare și Fundaţia Culturală „Tarbut” din Sighet, cu sprijunul „Asociației Oamnenilor Mici”, organizează joi, 13 octombrie, cu începere de la ora 13:00, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”, evenimentul de lansare a cărții „În inimile noastre eram niște uriași. Extraordinara poveste a piticilor din Rozavlea”, apărută la Editura „Grinta”, sub semnăturile autoarelor Yehuda Koren și Eilat Negev.
La eveniment va fi prezentă d-na Peninah Zilberman, stabilită în Israel, președintele Fundației Culturale „Tarbut” din Sighet, alături de drd. Vasile Mirza, primarul comunei Rozavlea din Maramureș, și prof. Gheorghe Munteanu, cel care a mijlocit colaborarea dintre biblioteca sătmăreană și fundația sigheteană. Gazda evenimentului va fi d-na Lacrima Istrăuan, manegerul Bibliotecii Județene Satu Mare. Lansarea va fi completată de vizionarea filmului „Warwick Davis și cei șapte pitici de la Auschwitz”.
Sunt invitați să participe reprezentanții autorităților publice locale, directori de instituții, oameni de cultură, scriitori, profesori și elevi, membri ai Comunității Evreilor din Satu Mare, reprezentanți ai presei, precum și publicul larg.
Prețul de achiziție al cărții este de 30 de lei.












