joi, mai 7, 2026
No menu items!
Acasă Locale Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu din Carei dat ca exemplu național de implementare...

Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu din Carei dat ca exemplu național de implementare cu succes a învățământului profesional dual

0

În cadrul unei conferințe organizate la București de către Guvernul României, sub genericul ”Educația RE-sursă economică”, Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu a fost dat ca exemplu național de implementare cu succes a învățământului profesional dual. Împreună cu firma Polipol, unitate de învățământ din Carei este inclusă în proiectul pilot derulat la nivel național în vederea implementării Legii învățământului profesional dual în România. Proiectul de lege este în dezbatere publică, noua lege urmând să fie aplicată din anul școlar 2017-2018.

În urma colaborării cu societatea Polipol, la Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu va fi inaugurată a doua sală de clasă a cărei dotare a fost finanțată de firma producătoare de mobilă din Foieni.

Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu va beneficia de o finanțare în valoare de 7,5 milioane de forinți (circa 112.000 lei) din partea Guvernului Ungariei. Banii vor fi folosiți pentru înființarea unui laborator de instruire a elevilor în vederea obținerii permisului auto. Laboratorul va dispune de o capacitate de 14 locuri, va fi dotat cu calculatoare, precum și cu un simulator auto, în valoare de aproximativ 12.000- 13.000 de euro. Elevii Liceului Tehnologic Simion Bărnuțiu vor putea obține permis auto pentru categoriile B și F (tractor).

Sursa: Primaria Carei

Comentarii Facebook

Related Images: