În data de 25.05.2017, începând cu orele 08.30, elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale ,, Gellert Şandor” Micula, vor depăşi graniţele satului natal, deplasându-se cu un microbus în localitatea Vama, la atelierul de olărit special amenajat, unde lutul se prelucrează cu roata olarului.
Acolo vor învăţa cu ce se ocupă olăritul, vor admira vasele de ceramică expuse şi realizate cu mare fineţe. Suntem nerăbdători să îl cunoaştem pe meşterul Istvanfi Gheza care ne va desluşi tainele ascunse ale prelucrării lutului.
Este prima excursie organizată de Centrul Local de informare turistică al comunei Micula, primul parteneriat din campania ,,Hai să ne cunoaştem judeţul “. Excursia ne oferă un bun prilej de a ne îmbogăţi cunoştinţele, fiind o lecţie vie de învăţătură, după care nu sună clopoţelul, în care se deschide marea carte a patriei, din care poţi învăţa despre munţi şi ape, despre toate, despre oameni şi faptele lor.
Suntem emoţionaţi şi nerăbdători pentru acest început şi promitem că prin intermediul excursiilor noastre să vă dezvăluim frumuseţile minunate ale judeţului nostru.
Mulţumim pe această cale, domnului primar al comunei Vama, Corodan Vasile, colegelor de la centru de informare turistic Vama care s-au arătat deschise iniţiativei noastre şi de care alături vom mai organiza excursii de genul.
COORDONATOR CENTRU LOCAL DE INFORMARE TURISTICĂ
ANAMARIA PETREHUŞ












