Pentru a reusi o editie cat mai reusita a Festivalului Zestrea Oasului, organizatorul , Primaria Negresti Oas se foloseste de retelele de socializare pentru a intreba negrestenii pe cine prefera sa le cante cu ocazia deja consacratului Festival. Initiativa este laudabila si este unul dintre ingredientele succesului din anii trecuti ai acestui festival.
Iata de ce pot alege negrestenii:
„Încercăm să finalizăm în această perioadă lista artiștilor care vor evolua pe scenă la Festivalul Zestrea Oașului, care va avea loc în 19- 20 august 2017 la Negrești-Oaș. În acest an, ca în cei anteriori ne dorim să avem pe scenă artiști importanţi, care să vă binedispună. Am întocmit o listă de artiști de muzică ușoară și de muzică populară care sunt liberi în acele zile și vă invit să alegeți voi pe care i-ați prefera.
Așteptăm și alte sugestii decât cele din listă, iar în măsura în care artiștii vor fi liberi îi vom invita să concerteze la sărbătoarea noastră.
PROPUNERI MUZICĂ UŞOARĂ:
• Andra
• Nicoleta Nucă
• Pepe
• Matteo
• Phoenix (Nicu Covaci & noul band)
PROPUNERI MUZICĂ POPULARĂ:
– Traian şi Valeria Ilea
– Angela Rusu
– Maria Petca Poptean
– Maria Tripon
– Petre Zele
– Lavinia Goste, Marius Zorilă şi Valahia
Ce alte sugestii aveți?„












