În data de 26.07.2017, în jurul orei 21:20, Poliția Municipiului Carei a fost sesizată prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, cu privire la un scandal produs pe strada Doina din Carei.
Polițiștii deplasați la fața locului, au constatat faptul că o tânără de 16 ani, pe fondul unor neînțelegeri și discuții contradictorii, i-a aplicat unei vecine de 87 ani mai multe lovituri cu pumnul în zona spatelui, în timp ce se aflau în curtea blocului unde locuiesc.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente.
Poliţiştii sătmăreni au acţionat pe parcursul zilei de ieri, 26.07.a.c. pe drumurile publice de pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.
Astfel, polițiștii Postului de Poliţie Comunal Petrești împreună cu specialişti R.A.R. , au efectuat o acţiune pe linie rutieră, între orele 10:00 – 12:00, pe DN19, în comuna Petrești, ocazie cu care au fost aplicate 20 sancțiuni contravenționale în valoare 2.900 lei, pentru abateri ca: defecțiuni(7), lipsă dotări(4), anvelope neconforme(2) etc. Totodată, au retras două certificate de înmatriculare pentru noxe peste limita legală admisă.










