PARVOVIROZA canină este o boală de natură virală foarte contagioasă, care se răspândeşte de la câine la câine prin contact direct sau indirect cu materiile fecale.
Poate fi cu efecte grave în special la puii care nu sunt protejaţi de anticorpii materni sau vaccin. Are două forme distincte, una cardiacă şi una intestinală. Semnele comune ale formei intestinale sunt stările severe de vomă şi dizenteria. Forma cardiacă provoacă prăbuşirea sistemului respirator sau cardiac la pui. Tratamentul implică adesea spitalizarea.
Vaccinurile pot preveni infecţia, dar mortalitatea ajunge la 91 la sută în cazurile netratate. Parvoviroza canină nu se transmite la oameni. Puii sunt mai susceptibili să se îmbolnăvească, iar 80 la sută dintre câinii adulţi nu arată niciun fel de simptome. În cazurile severe, câinii pot muri în 48 până la 72 de ore fără tratament, care constă în principal în fluide şi antibiotice. În formele comune, mai puţin severe, mortalitatea este de aproximativ 10 la sută. Unele rase, cum ar fi Rottweiler, Doberman Pinscher şi Pit bull terrier, dar şi câinii cu blană de culoare închisă sunt mai susceptibili la virusul parvovirozei. Riscul de infecţie severă creşte într-un mediu stresant, dacă există infecţii suplimentare cu bacterii, paraziţi sau coronavirus canin. Câinii care se îmbolnăvesc de parvoviroză mor mai degrabă din cauza deshidratării sau a infecţiilor secundare decât din cauza virusului propriu-zis.
Câinii care se îmbolnăvesc arată simptomele afecţiunii în 3 până la 10 zile de la contactul cu virusul. Simptomele includ letargie, vomă, febră şi diaree (de obicei cu sânge). Diareea şi vomitatul repetat duc la deshidratare şi infecţii secundare.
Din cauza deshidratării, balanţa electrolitică a câinelui poate fi sever afectată.
Câinii au un miros specific în fazele înaintate ale bolii. Primul semn al bolii este letargia, urmată de pierderea apetitului sau diaree însoţită de vomă. Rata de supravieţuire depinde de rapiditatea cu care este pus diagnosticul, devârsta animalului şi de cât de agresiv este tratamentul. Tratamentul implică de obicei spitalizare, din cauza deshidratării severe şi a afectării grave a mucoasei
digestive şi a măduvei spinării.
Tratamentul constă în mod ideal în fluide, injecţii antivomitive (antiemetice) cu metoclopramid şi injecţii cu antibiotice precumcefoxitin, metronidazol sau enrofloxacin. Lichidele sunt administrate intravenos iar injecţiile subcutanat, intramuscular sau intravenos. Lichidele constau într-o soluţie electrolitică, la care se adaugă vitamine din compelxul B, dextroză şi clorură de potasiu. Analgezicele sunt utilizate pentru a contracara discomfortul intestinal provocat de diaree. De fiecare dată când puiul vomită sau are diaree într-o cantitate semnificativă, o cantitate egală de fluide este administratăintravenos. Un pui cu o formă uşoară de boală îşi poate reveni în 2-3 zile, dacă tratamentul începe imediat după ce sunt observate simptomele. În formele mai severe, puiul îşi revine după o perioadă de 5 zile până la două săptămâni.
Cabinet Veterinar & PetShop Samvet
Satu Mare, strada Martirilor Deportati nr 31
tel: 0745 358 721 sau facebook
