Creşterea ca număr şi intensitate a erupţiilor solare corespunde începutului unui nou ciclu de activitate a Soarelui, care va atinge maximum în 2013. Soarele cunoaşte alternativ cicluri de 11 ani de activitate şi de calm.
Trei mari erupţii solare au avut loc în decurs de 24 de ore – luni şi marţi -, dintre care una a fost cea mai puternică din acest an, a anunţat miercuri seara NASA, care arată pe site-ul său imagini spectaculoase ale acestor fenomene, relatează AFP. Cea mai importantă erupţie solară anterioară din 2013 a avut loc în luna aprilie.
Cele trei erupţii solare observate luni şi marţi sunt din aşa-zisa categorie X, care corespunde gradului cu cea mai mare intensitate în cazul unor astfel de fenomene. Ele sunt primele din acest grup din acest an, a precizat agenţia spaţială americană.
Cele trei ejecţii de masă coronală vor forma un nor de materii solare care ar putea afecta funcţionarea a doi sateliţi STEREO-B şi Epoxi, care supraveghează furtunile solare şi cometele. ”Membrii personalului responsabil cu aceşti sateliţi au fost avertizaţi şi, dacă va fi necesar, vor lua măsuri de salvare a instrumentelor”, a mai precizat NASA.
Cititi mai multe pe: realitatea.net












