John Cariani este originar din Brockton, Massachusetts, a crescut în Presque Isle, Maine. Locuiește în New York.
Este cunoscut și la noi, ca actor de film și televiziune, dar mai ales ca dramaturg.
Ca actor, a apărut pe Broadway, la teatre regionale din țară și în mai multe filme și emisiuni de televiziune. Primul succes l-a avut în piesa de pe Broadway ”It`s My Party”, cu Joyce Van Patten și câștigătorul premiului Oscar, F. Murray Abraham.
În 2004 a debutat pe Broadway ca Motel în adaptarea filmului ”Scripcarul pe acoperiș” cu Alfred Molina, rol care i-a adus un premiu acordat de The Outer Critics Circle si o nominalizare la premiul Tony.
A jucat în cunoscutul serial NBC, Law & Order (1990). A avut, de asemenea, roluri episodice (profesorul Otto Bahnoff) în ultimul sezon al serialului CBS „Numb3rs” (2005) și în The Onion News Network (2011) la IFC (reporterul Michael Falk).
Ca dramaturg, a avut mare succes cu prima sa piesă ”Almost, Maine”, ce a avut premiera la Portland Stage Company în 2004, apoi a fost jucată pe Broadway în 2006. ”Almost, Maine” a fost montată în peste 3000 de companii de teatru din Statele Unite și de peste douăzeci de companii internaționale, a fost tradusă în douăzeci de limbi, devenind una dintre cele mai frecvent jucate piese din ultimul deceniu. A doua piesă scrisă de Cariani, ”cul-de-sac”, a fost produsă de Transport Group în 2006 și este în continuare jucată; a treia piesă ”Last Gas”, premiată la Portland Stage Company în 2010, a fost produsă de Geva Theatre Center în 2014. Ultima sa piesă, ”Love/Sick”, premiată la Portland Stage Company în primăvara anului 2013 și de Hartford TheaterWorks în 2014, are premira pe Broadway în iarna anului 2015.
În România, textul ”Almost, Maine” a fost montat în premieră de Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, în 2012, în traducerea și regia lui Cristi Juncu și are deja o apreciabilă carieră în teatrele din țară (Brașov, Arad, Iași, București, Piatra Neamț).
Traducerea: Cristi Juncu
Regia artistică: Theo Marton
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica: Sebastian Tătar, Laura Mihalache
Distribuția:
Lendall – Ciprian Vultur
East – Stelian Roșian
Jimmy – Cătălin Mareș
Dave – Andrei Stan
Steve – Vlad Mureșan
Rhonda – Ioana Cheregi
Glory – Raluca Mara
Ginette – Crina Andriucă
Marvalyn – Roxana Fânață
O chelneriță îndrăzneață – Alexandra Odoroagă
Sandrine – Anca Dogaru
Gayle – Alina Negrău
Pete – Mihai Nițu
Hope – Adriana Vaida
Bărbatul – Cristian Dan
Regia tenhnică: Enikő Botos
Sufleur: Yvette Princz
Sunet: Vlad Giurge
Lumini: Róbert Békési, Ioan Iluță, Ciprian Fogaș
Durata spectacolului: 1 oră, 40 min. (fără pauză)
Sambata
9 Dec 2017
19:00

10 Dec 2017
19:00
Luni
11 Dec 2017
17:00

Marti
12 Dec 2017
17:00

Joi












