vineri, aprilie 24, 2026
No menu items!
Acasă Locale A fost vernisată expoziția retrospectivă cu operele artistei careiene Lukácsovits Magda, la...

A fost vernisată expoziția retrospectivă cu operele artistei careiene Lukácsovits Magda, la Castelul din Carei

0

Duminică, 16 septembrie 2018, începând cu ora 17.00, în Sala Cavalerilor a
Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției
retrospective cu operele artistei careiene Lukácsovits Magda.

Evenimentul a fost deschis și moderat de Adrian Ștefănuți, referent în
cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, după
care a luat cuvântul profesoara Erli Mária Tünde, care a rostit un laudatio
în memoria artistei Lukácsovits Magda, preotul Sándor Tivadar din Arad a
adresat, de asemenea, câteva cuvinte, iar preotul și poetul Baricz Lajos,
din Sângeorgiu de Mureș, a recitat câteva poezii pe care le-a dedicat
artistei.

La vernisaj au fost prezenți, alături de prieteni, artiști, rude, cunoscuți
și copii artistei, Hatzack – Lukácsovits Krisztina și Wilfried. Wilfried,
vizibil emoționat a adresat câteva cuvinte celor prezenți și le-a mulțumit
pentru faptul că au venit în număr atât de mare la acest eveniment,
cinstind astfel memoria artistei Lukácsovits Magda.

Momentul artistic a fost realizat de muzicienii Lokodi Károly (vioară,
membru al cvartetului Tiberius) și Bordos Kinga(pian), din Târgu-Mureș, care
au interpretat o serie de compoziții de renume din repertoriul clasic,
precum Eduard Elgar – „Salut d’ Amour”, Maurice Ravel – „Pavane pour une
infante défunte” sau J.S. Bach – „Air”.

Expoziția, care cuprinde portrete, peisaje, lucrări de grafică, natură
moartă, afișe cu picturile din biserici, se găsește atât în sălile de la
etajul castelului cât și în cele două săli de la parter și poate fi admirată
timp de două săptămâni, conform programului de vizitare a Castelului
Károlyi.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Direcției de Cultură și Sport a
Municipiului Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf
Károlyi”.

Comentarii Facebook

Related Images: