A murit Ken Kercheval din «Dallas», e a interpretat rolul lui “Cliff Barnes”, rivalul lui J.R Ewing. Actorul s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, duminică seară, în orașul lui natal, Clinton, Indiana.
Ken Kercheval a revenit în rolul consacrat în 1996, la reuniunea „Dallas”, în programul special CBS din 2004 şi în serialul TNT din 2012 – 2014.
Serialul american „Dallas’ a fost transmis iniţial între anii 1978 şi 1991. O continuare a seriei a fost lansată în anul 2012. Producţia originală „Dallas’prezintă viața cotidiană a familiei înstărite Ewing din orașul texan Dallas.
El a fost şi unul dintre cei cinci actori ai serialului care au şi regizat episoade.
Ken Kercheval s-a născut pe 15 iulie 1935, în Wolcottville (Indiana). A urmat cursurile Universităţii Indiana, pentru muzică şi teatru, şi a studiat apoi la Neighborhood Playhouse din New York, cu profesorul de actorie Sanford Meisner.
Fumător înrăit, Kercheval a suferit în 1994 o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân, după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.












