Federația Internațională de Scrimă, prin Comitetul Executiv, a votat introducerea marii campioane Ecaterina Stahl, una dintre personalităţile acestui sport, în galeria selectă a celor care au marcat prin performanţele lor evoluţia scrimei şi au contribuit la dezvoltarea şi promovarea ei.
Ecaterina Stahl (n. 31 iulie 1946 – d. 26 noiembrie 2009) a fost un produs al Centrului de scrimă de la Satu Mare, fiind eleva marelui maestru Alexandru Csipler, la clubul UNIO Satu Mare. A activat la UNIO până în 1964, când a fost transferată la Steaua Bucureşti. În 1984, după retragerea din activitate, a devenit antrenoare la Clubul Sportiv Satu Mare.
Palmaresul ei cuprinde, printre altele, titlul mondial la floretă în 1975 (Budapesta), două medalii de bronz la Jocurile Olimpice (1968 – Ciudad de Mexico şi 1972 – Munchen), două medalii mondiale de argint (1965 şi 1970), o medalie mondială de bronz la individual (1966) şi alte cinci medalii mondiale de bronz (la edițiile din 1967, 1973, 1974, 1975 și 1977). Totodată, Ecaterina Stahl a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, între 1968 şi 1980.
În 2013, cu ocazia Centenarului Federaţiei Internaţionale, alți șapte români au primit această onoare, de a ocupa un loc de cinste în Hall of Fame-ul scrimei: Laura Badea, Mihai Covaliu, Petru Kuki, Ioan Pop, Olga Orban, Ana Pascu şi Reka Szabo.












