joi, iulie 2, 2026
No menu items!
Acasă Locale Incendiu la o conductă de gaz în municipiul Satu Mare

Incendiu la o conductă de gaz în municipiul Satu Mare

0

În data de 28.01 a.c., la ora 23:44, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o conductă de gaz amplasată pe clădirea Gării de Nord din Satu Mare.

Forțele de intervenție au reușit să localizeze şi să stingă flăcările în scurt timp, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime, ci doar pagube materiale constând degradarea conductei incendiate şi parţial a unei copertine aflată deasupra acesteia. Pompierii au asigurat zona, până la sosirea echipajelor de intervenţie specializate a furnizorului de gaz. La finalizarea intervenţiei, au stabilit ca şi cauză probabilă de producere a incendiului: acţiunea unei persoane iresponsabile.

Cazul a rămas în atenţia factorilor competenţi pentru identificarea tuturor circumstanţelor care au condus la producerea acestui incident.

Sursa: ISU Satu Mare