Un grup de medici de urgenţă care se ocupă în principal cu resuscitare au început un proiect ambiţios de cercetare care studiază chiar acest subiect – ce se întâmplă când mori. Acest studiu se numeşte AWARE şi este un proiect ştiinţific ambiţios, care cuprinde peste 25 de spitale de urgenţă din America de Nord şi Europa.
Moartea nu este imediată, ci este un proces activ care durează o perioadă de timp şi care poate fi reversibil. În lipsă de sânge şi oxigen celulele mor printr-un proces numit „apoptoză”, adică moarte programată. Temperaturile scăzute pot încetini acest proces de moarte – de aceea procesele de resuscitare constau şi din răcirea corpului bolnavului pentru a „câştiga ceva timp”. Nu îngheţare, care ar traumatiza celulele, ci răcire.
Moartea este un proces fiziologic, cu biochimia şi biofizica ei proprie, iar procesele pot fi reversibile dacă se acţionează în timp util.
Foarte interesante sunt experimentele Dr. Blanke din Geneva. El a plasat mici electrozi în diverse părţi ale creierului în scop de a cerceta epilepsia. Şi a dat peste altceva. Când a stimulat cu un curent electric de intensitate mică un anume electrod din lobul temporoparietal, pacienta a văzut o fantomă aşezată pe pat lângă ea. Era un bărbat care încerca să interfereze cu mişcările ei, care putea să o atingă. Când curentul înceta, fantoma dispărea. De fiecare dată când Dr. Blanke stimula cu curent electric acel electrod, fantoma reapărea.
O altă pacientă, când Dr. Blanke a stimulat alt electrod, a avut senzaţia de despărţire de corp şi de plutire în tavan. Acelaşi fenomen ca şi cel trăit de cei întorşi din moarte. Senzaţia se repeta de fiecare dată când medicul dădea drumul la curentul electric în acel electrod. Articolele Dr. Blanke au fost publicate în jurnale ştiinţifice respectabile, ca revista „Nature” şi „Brain”.
Dr. Blanke a concluzionat că aceste fenomene, cum ar fi vederea unei fantome sau senzaţia de despărţire de corp, nu au nimic paranormal. Sunt stări fiziologice de stimulare a unui anume lob al creierului. Dar adepţii paranormalului cred altceva. Ei cred că poate stimularea unei anume zone din creier deschide ochii spre o altă dimensiune, unde fantoma există, unde oamenii pot pluti.
Poate cei cu daruri paranormale nu sunt şarlatani, poate că pot să îşi stimuleze şi controleze acea parte a creierului. Un lucru pare cert. Creierul este magnific şi are puteri mai mari decât simpla inteligenţă.
Sursa: adevarul.ro











