joi, aprilie 30, 2026
No menu items!
Acasă Locale Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășuratîn data de 15iunie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 140de sancțiuni contravenționale.

Astfel, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat, în data de 15iunie a.c., activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 49 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 13conducători auto.

Exemple:

Polițiștii rutieri sătmăreni, au depistat pe raza județului Satu Mare,unconducător auto care a efectuat o depășire neregulamentară, pe un segment de drum pe care această manevră este interzisă.


Șase conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h.


Doi șoferi nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea trecerii de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.


Un conducător auto nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune.


Un conducător auto au fost depistat de polițiști la volanul autoturismului, sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a reieșit valoarea de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Două permise de conducere au fost reținute de polițiști pentru alte abateri la regimul rutier.


Poliţiştii au identificato femeie, de 48 de ani, care dețineaunmandat de arestarepreventivă

Ieri, 15 iuniea.c., poliţiştiiServiciului de InvestigațiiCriminale auidentificatîn municipiulSatu Mare, o femeie, de 48 de ani, din Satu Mare, penumelecăreiaJudecătoriaCluja emisun mandat de arestarepreventivăpentru 30 de zile, pentrucomitereainfracţiunii de furt.
Femeiaesteîncarcerată în Centrul de Reţinereşi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Infracțiune rutieră constatată în flagrant delict de către polițiști

Ieri, 15 iunie, în jurul orei 22.45, polițiștii sătmăreni au identificat un bărbat, de 40 de ani, care se afla la volanul unui autoturism în localitatea Culciu Mic, sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Cercetările în cauză, continuă, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.

Notă: Facem precizarea că, în toate cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii Facebook

Related Images: