Cercetătorii au comparat datele obţinute în urma a două studii efectuate pe 33.060 de alergători şi 15.045 de persoane care merg rapid. Pentru aceeaşi cantitate de energie consumată, persoanele care mergeau rapid obţineau beneficii pentru sănătate mai ample decât persoanele care alergau.
Un nou studiu arată că mersul rapid reduce riscul de afecţiuni cardiace mai eficient decât alergatul în cazul în care consumul de energie al celor două activităţi este luat în calcul.
Alergatul reducea riscul de afecţiuni cardiace cu 4,5%, pe când mersul reducea acest risc cu 9,3%.
Riscul de a atinge un nivel mare al colesterolului era redus cu 4,3% prin alergat şi cu 7% prin mers. În ceea ce priveşte riscul de a suferi de diabet, ambele metode prezentau un beneficiu similar, înregistrându-se o scădere cu 12% a acestuia.
„Cu cât alergau mai mult cei care au ales alergatul şi cu cât mergeau mai mult cei ce preferau mersul rapid, cu atât beneficiile pentru sănătate erau mai mari. Dacă totalul energiei consumate era egal între cele două grupuri, beneficiile pentru sănătate erau comparabile”, a explicat specialistul.
„Oamenii îşi caută mereu scuze ca să nu facă sport, dar acum au opţiunea de a investi în sănătatea lor viitoare prin alergat sau prin mers”, a concluzionat doctorul Williams,de la Lawrence Berkeley National Laboratory din California, coordonatorul acestui studiu.
Citeste mai multe pe descopera.ro











