Compania WizzAir a inaugurat primul zbor direct Roma-Satu Mare

Capitala Italiei este, începând de astăzi, la un zbor distanță față de Satu Mare.

0
39
Capitala Italiei este, începând de astăzi, la un zbor distanță față de Satu Mare. Compania WizzAir a inaugurat primul zbor direct Roma-Satu Mare, iar primii pasageri ai noii rute aeriene au fost întâmpinați pe aeroport de către Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean și Mihai Pătrașcu, directorul aeroportului.
Pataki Csaba: ”O vorbă veche spune ca toate drumurile duc la Roma. Se întâmplă acum direct și de la Satu Mare. Îl felicit pe domnul director Mihai Pătrașcu care reușește să vorbească aceeași limbă cu toate companiile, indiferent din ce parte a lumii vin și încet-încet devenim atractivi pentru destinații foarte căutate la nivel mondial. Italia are 60 de milioane de locuitori, dintre care, așa cum știm cu toții, peste un milion sunt cetățeni români. Este o nouă posibilitate printre cei plecați să comunice ușor cu familiile rămase acasă, este o destinație turistică foarte căutată de toți locuitorii regiunii și așteptăm pasageri nu doar din județul Satu Mare ci și din Maramureș, Sălaj, Bihor, chiar și de peste graniță ca să umplem cu viață Aeroportul Satu Mare. Noi încercăm să ridicăm standardele acestui aeroport prin efort bugetar și nu numai. Ori de câte ori ne solicită încercăm să fim parteneri loiali ai Aeroportului Satu Mare”.
„Aș vrea să le mulțumesc în primul rând colegilor mei fără de care nu am fi putut să facem acest lucru. Este o muncă de echipă pe care noi o facem aici, constant. Chiar dacă nu se văd rezultatele în termen foarte scurt noi avem mulți pași pe care îi facem în direcția convingerii companiilor, a atragerii acestora pentru a fi interesate și de Satu Mare. Și partea de infrastructură ne interesează foarte mult, iar aici avem un partener foarte bun în Consiliul Județean, domnul președinte a înțeles întotdeauna solicitările noastre și este cel mai important partener de dialog, care a înțeles că dacă noi nu ne dezvoltăm ca infrastructură, nu avem ce să punem la dispoziție companiilor partenere care vor să vină să zboare la Satu Mare”, a declarat Mihai Pătrașcu, directorul Aeroportului Internațional Satu Mare.
Prima cursă a adus la Satu Mare 127 de pasageri și alți 96 de pasageri s-au îmbarcat spre Roma.
Sursa: Consiliul Județean Satu Mare
Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.