.jpg)
Cum a fost experiența ta cu România până acum?
Sunt aproape 30 de ani de când vin în România. La început veneam cu Phoenix, apoi i-am adus și pe colegii mei și am făcut concerte cu farfarello. Anul trecut am decis să rămân aici cel puțin un an, din mai multe motive. Decizia asta nu a venit brusc, ceea ce înseamnă că experiențele mele au fost foarte plăcute până acum. În acest moment, mie îmi place mai mult aici decât în Germania, ceea ce spune multe… Eu am avut o părere bună despre România și la început, în anii 90, în mijlocul acelei tranziții despre care mulți se întrebau încotro va duce.
Cânți la vioară de 60 de ani. Cum a inceput totul?
E o întrebare bună, pentru că nici eu nu știu – adică știu cum, dar nu de ce… Locuiam într-un oraș mic, în Germania, la marginea orașului. În spatele casei noastre nu era decât pădure… Era o singură stradă și aveam câțiva vecini – vorbim de începutul anilor 60 acum, undeva în 1963. Am fost norocoși să avem telefon și televizor, ceea ce era mai neobișnuit, așa că vecinii noștri veneau la noi când aveau nevoie să dea un telefon sau când voiau să urmărească ceva interesant la televizor. În 1 ianuarie 1964, a fost difuzat concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Berlin și tot cartierul era la noi în sufragerie, să ne uităm la acest concert… În dimineața aceea, am făcut o mare greșeală – i-am spus tatălui meu: „Tată, acolo, în stânga ecranului, e un om cu o bucată de lemn în mână… Cred că mi s-ar părea interesant să am și eu așa ceva!”. Nu știam că era o vioară, dar mi s-a părut mie că arată interesant. A doua zi, în 2 ianuarie, am avut vioară. În 3 ianuarie, am avut prima lecție.
Nu știam ce mă așteaptă…
De ce Violonistul Diavolului?
Asta are legătură cu Paganini. El a fost primul violonist atipic, se mișca incredibil și avea mister, a învăluit acest instrument într-o aură de mister. După el, fiecare violonist care se mișcă prea mult sau care are o altă atitudine primește, măcar în parte, această poreclă. Nu sunt foarte fericit cu asta, dar a plecat de la presă și nu e ceva nou, m-am obișnuit.
Ce înseamnă, de fapt, muzica, și mai ales muzica farfarello pentru tine?
Fără muzică și fără artă în general, noi nu am exista ca civilizație. Muzica aduce oamenii împreună și le deschide atât mintea, cât și sufletul. N-avem alte căi să facem asta, decât prin artă. Muzica poate porni revoluții, poate ajuta, poate aduce schimbări, poate ridica probleme și poate răspunde la întrebări. Pentru mine, muzica nu e o carieră sau un job, e pur și simplu ceea ce sunt. Nu îmi imaginez cum ar fi să fac altceva. Poate merge până la obsesie… Am avut noroc, pentru că am putut să fac asta de la bun început și am găsit oamenii potriviți pentru mine – inclusiv în farfarello.
Cum definești succesul în muzică?
Pot exista mai multe definiții pentru succes, iar majoritatea oamenilor încep cu aspectul economic. Pentru mine asta e foarte amuzant: când oamenii află că suntem muzicieni, prima întrebare este: „Din ce trăiți?”… Mulți nu știu că din muzică se poate trăi foarte bine, în diverse moduri. Noi am fost norocoși, pentru că am fost buni la asta și am făcut alegeri care ni s-au potrivit. Eu am fost cel mai norocos, de fapt, pentru că nu trebuie să mă gândesc la asta. Pentru asta îl am pe Ulli Brand, colegul meu, care se ocupă de aceste aspecte și am încredere în el, uneori habar nu am nici cât câștig. Asta e treaba lui Ulli. Deci eu nu am fost nevoit niciodată să fac din bani o motivație pentru muzică, sau un scop. Eu am făcut muzică pentru că asta m-a obsedat, asta trebuie să fac. Apoi, succesul poate cuprinde și alte aspecte: notorietate, vânzări, număr de concerte, premii, recunoașteri și multe altele. Contează? Eu am făcut aceeași muzică și când am primit premiul MTV Lifetime Award, și când m-a decorat Președintele, și când am cântat de drag într-un club. Dar am făcut exact muzica pe care mi-am dorit să o fac și am obținut reacții foarte bune. Pentru mine, asta e succesul!
Cum rezistă un proiect, o formație timp de 40 de ani? Care e secretul?
Gândim la fel și avem aceleași gusturi. În 40 de ani se întâmplă multe, dar noi nu am avut fluctuații mari. De obicei, cine a venit în echipa noastră a rezistat multă vreme… Au fost și excepții, dar în urma deciziilor proprii. Poate secretul este, cred eu, că ne-am susținut unul pe altul – mai ales Ulli și cu mine, pentru că noi am fost aici fără întrerupere – așa cum suntem. Știi că aici e o nuanță interesantă?, pentru că mie mi se pune des această întrebare, sub această formă, iar Ulli de cele mai multe ori este întrebat cum a rezistat atâția ani cu Mani Neumann… Am oameni foarte buni în formație, fiecare dintre ei ar face față oriunde altundeva, în orice context. Am rămas împreună pentru că am vrut, pentru că ceea ce facem ne reprezintă.
Cum se împacă un german cu viața în România?
Știi, mi se pune destul de des o întrebare pe care o găsesc iritantă: „Cum vrei tu să vii aici, când românii își doresc să plece?”… Eu nu cred că e așa. Eu cred că România e mult mai interesantă decât Germania. Sigur că are și ea problemele ei, dar e mai „sălbatică”, în sensul bun. Aici ai mai multe posibilități să trăiești mai liber, la nivel mental, spiritual, dacă vrei. Cel puțin, eu asta simt. România îmi permite o individualitate, în lipsă de alt cuvânt mai bun, pe care în Germania am cam pierdut-o. Acolo totul este regulă – în momentul în care ai pus piciorul în Germania, trebuie să funcționezi după reguli. Desigur, reguli sunt peste tot, inclusiv aici, dar senzația este alta, e mai aproape de stilul de viață pe care eu mi-l doresc.
Uite, ca să îți dau un exemplu, noi avem zeci de concerte pe an în Germania. Avem succes, avem multe contracte, publicul este numeros, totul e în regulă. Numai că acolo muzica este business, concertele sunt business. Ai un venue pe care îl închiriezi, pui bilete în vânzare, te duci să cânți. În România, în schimb, primul lucru care se întâmplă la concerte este faptul că vine proprietarul sau managerul clubului să ne salute și să ne întrebe „De ce anume aveți nevoie? Ce putem face ca să vă simțiți bine la noi?”. Așa ceva nu întâlnești în Germania. Poate pentru voi nu e mare lucru, că voi sunteți obișnuiți aici, dar nu aveți idee cât de important e un gest ca ăsta pentru un artist, care mai e și străin. Înțelegi? E vorba de o deschidere a oamenilor, de un feeling care mie imi place, pentru că am nevoie de el. Eu așa sunt, deci rezonez mai bine cu acest mod de a fi, decât cu cel tipic german, deși sunt născut acolo și am trăit toată viața în Germania. Și să știi că e valabil în general, în România, nu numai în activitatea profesională.
Asculți muzică românească?
Prea puțin, pentru că mie nu îmi place foarte tare ce se întâmplă cu muzica în ultima vreme – nu numai în România, ci peste tot. Mi-am petrecut toată viața ascultând muzică, cântând, am o viață de repetiții, melodii, concerte, playlisturi… La un moment dat, devine mult. Am momente în care am nevoie de liniște acum, când nu sunt în turnee și nu fac muzica mea. Prin urmare, ascult doar lucruri care îmi plac cu adevărat, nu mai am disponibilitate „să fiu la curent” cu ce se întâmplă și nu mai am de ce. Primul meu contact cu muzica românească a fost Phoenix – deci am făcut cunoștință foarte devreme cu rockul românesc și cu folclorul, pentru că în Phoenix a existat această influență, și mi-a plăcut. Sigur că ascult formații de rock românești și mi-au plăcut multe… Am mai spus-o: România are formații și artiști de talie internațională – se cântă bine, piesele sunt bune, exprimă ceva. Merg cu plăcere și la concerte. Am fost acum câteva săptămâni la Bosquito, de exemplu, și am văzut un concert extraordinar. Mă rog, nici ei nu sunt noi pe piață, că au vechime deja, dar e un exemplu. Dacă mă întrebi de muzica nouă, din mainstream, atunci răspunsul e nu.
La ce se poate aștepta publicul din Satu Mare în 29 martie?
Publicul va primi showul complet. Suntem trei oameni, ne stăpânim instrumentele și ne iubim muzica. La noi, e vorba despre autenticitate. Muzica farfarello e greu de definit, mi-ar fi greu să spun că oamenii trebuie să se aștepte la un concert rock, sau jazz, sau clasic… Adevărul e că aștept de 40 de ani o descriere a genului muzical farfarello și n-am găsit-o nici până astăzi. Cred că și acesta e un motiv pentru care îmi place atât de mult…
Evenimentul din Satu Mare va avea loc la Music’at Pub în 29 martie, începând cu ora 19:00. Rezervările pot fi făcute la Music’at, iar biletele pot fi achiziționate din rețeaua IaBilet și pe iabilet.ro.
