SPJ Salvamont aduce câteva precizări în legătură cu prezența urșilor din zona montană a județului Satu Mare

SPJ Salvamont aduce câteva precizări în legătură cu prezența urșilor din zona montană a județului Satu Mare

SPJ Salvamont aduce câteva precizări în legătură cu prezența urșilor din zona montană a județului Satu Mare

Din data de 15 mai 2020, restricțiile privind deplasarea pe munte în scop recreativ au fost ridicate și astfel a crescut semnificativ numărul persoanelor doritoare de relaxare și mișcare în inima naturii.
Pentru siguranța turiștilor, SPJ Salvamont aduce câteva precizări în legătură cu prezența urșilor din zona montană a județului Satu Mare, iar pentru protecția naturii față de om și a omului față de om, la fel aducem în fața comunității, pentru a lua atitudine, câteva imagini elocvente ale activității unei subspecii umane, care sabotează tot efortul autorităților și al persoanelor implicate în dezvoltarea turismului sătmărean.
Cu sprijinul lucrătorilor silvici, în cazul de făță a domnului pădurar Ștern Bogdan, căruia îi aduc mulțumiri pe acestă cale, aducem la cunoștința montaniarzilor următoarele recomandări:
• Deplasarea în zona montană să se facă doar pe potecile marcate, fără abateri (scurtături) de la traseul marcat
• În timpul deplasării pe poteci, mai ales când acestea traversează desișuri, sunt recomandate discuțiile cu voce ridicată pentru a ne face simțită prezența.
• Camparea să se facă în locuri deschise (poieni, fânațe) cunoscute și consacrate acestui scop
• Alimentele să fie păstrate pe cât posibil închise, mai ales peste noapte (potbagaj auto) sau agățate înalt în copac, sub nici-o formă în cort!
• Datorită restricțiilor de trafic impuse de pandemia Covid 19, timp de două luni a fost o liniște neobișnuită în zona montană, fapt pentru care și urșii și-au extins habitatul coborând aproape de zonele locuite
• Urșii din imagine sunt din arealul Luna Șes, ursoaica și cei doi pui fiind localizați în zona de creastă dintre Valea Talna și Valea Brada , iar exemplarul adult fiind observat într-un areal cuprins intre P-na Boroș-Cabana Boda-Muntele Mic-Triholmuri (practic bazinul hidrografic al Bradelor).
• Din informările primite de la pădurari și vânătorii negreșteni, urșii din zonă nu sunt agresivi, ei își văd de drumul lor și evită omul. O atenție sporită în acest sens, este legată de culegătorii de ciuperci!…care știm că umblă în liniște, în afara potecilor, căutând ciuperci la marginea și în interiorul desișurilor, acolo unde și probabilitatea de a da nas în nas cu ,,ursache” este cea mai mare.
• Să nu uităm că noi suntem oaspeți în habitatul lor, de aceea, pentru a ne bucura de o zi de drumeție de neuitat, trebuie să respectăm natura și legile ei, multe nescrise!

La pagina de ecologie, din păcate trebuie să aducem la cunoștința opiniei publice și aspecte mai puțin plăcute petrecute în primele zile ale ,,libertatății de după Covid”, din „Zona zero” a turismului montan sătmărean.
Din păcate cu astfel de acțiuni ale unor indivizi lipsiți de scrupule, care aruncă anatema asupra întregii comunități,… nu vom reuși niciodată să atragem turiștii, să dezvoltăm zona, să creștem generații sănătoase fizic și mental!
Serviciul Public Județean Savamont SM-Costin Alex.


Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 20 mai, 2020

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.