În această zi atât de importantă, încărcată de emoție şi solemnitate, ziua depunerii jurământului, şeful Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, chestor de poliție Sorin Daniel Stan, le-a transmis felicitări noilor colegi, încadrați din sursă externă şi le-a urat mult succes și realizări în profesia de polițist!
”Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să-mi îndeplinesc cu răspundere și bună credință îndatoririle ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” au rostit astăzi, 20 decembrie a.c., la unison, 43 de polițiști.













