La sfârșitul lunii martie, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 4,74 %, în scadere cu 0,26 % față de luna februarie a anului 2026.
Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii martie 2026, respectiv de 6.088 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 907 au fost șomeri indemnizați și 5.181 neindemnizați .
Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii martie 2026 se prezintă astfel : 1.327 șomeri provin din mediul urban și 4.761 șomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1.547), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (1.280), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (455).
| Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
| Total | 6.088 |
| < 25 ani | 822 |
| între 25-29 | 455 |
| între 30-39 | 1.280 |
| între 40-49 | 1.547 |
| între 50-55 | 997 |
| peste 55 ani | 987 |
Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii martie 2026 se prezintă sugestiv astfel:
Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Satu Mare 54,32 %. Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 31,19 % din totalul șomerilor înregistrați, iar 6,57 % au absolvit învățământul profesional. Șomerii cu nivel de instruire liceal reprezintă 5,77% din total șomeri înregistrați, cei cu studii superioare 1,37 %, iar cei cu învățământ postliceal 0,78 %.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.274 persoane foarte greu ocupabile, 3.350 greu ocupabile, 1.236 mediu ocupabile , iar 28 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.












