miercuri, iunie 10, 2026
No menu items!
Acasă Locale 5 permise suspendate de polițiștii din Satu Mare

5 permise suspendate de polițiștii din Satu Mare

0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în data 20 ianuarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, în data de 20 ianuarie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 27 700 lei

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 5 conducători auto, astfel:

 2 șoferi, cu vârste de 23 și 39 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h;
 3 șoferi nu au acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj rutier .