Menţinerea unui spaţiu de locuit confortabil din punct de vedere termic în sezonul rece este una dintre cele mai mari priorităţi ale oricare persoane. Un convector pentru casă este cea mai bună alegere în sezonul rece pentru a beneficia de căldură uşor şi într-un mod confortabil.
Un convector electric nu numai că poate fi uşor de instalat, ci are avantajul de a putea fi mutat oriunde şi oricând, fără prea mult efort, reuşind într-un timp foarte scurt să încălzească orice cameră din locuință. Având în vedere aceste lucruri, un convector pentru căldura poate fi cea mai economică soluţie pentru încălzire, având preţuri mult mai competitive în comparaţie cu alte metode tradiţionale.
Sitex este de părere că aceste aparate sunt o soluţie din ce în ce mai populară printre consumatori, lucru ce se datorează eficienţei, dar mai ales uşurinţei de operare. Există multe convectoare electrice de la diverse branduri şi cu diferite trepte de putere, însă va fi important să se cunoască anumite detalii pentru a afla exact numărul necesar pentru încălzirea unui apartament de 2 sau 3 camere.
Câte convectoare sunt necesare într-un apartament de 2 camere?
Pentru a afla numărul de convectoare electrice necesare pentru a încălzi eficient un apartament de 2 camere, va fi necesar să fie luate în considerare următoarele aspecte:
1. Suprafaţa care trebuie încălzită
Primul lucru de care trebuie să ţină cont orice persoană care doreşte să îşi achiziţioneze un convector electric şi să îşi încălzească casa eficient este să determine suprafaţa ce trebuie încălzită. Acest lucru poate fi realizat prin măsurarea dormitorului, a bucătăriei, sufrageriei, cât şi a holului, atât în lungime, lăţime, cât şi înălţime.
2. Izolaţia imobilului
Un alt aspect ce trebuie cercetat este izolaţia apartamentului. Un spaţiu bine izolat va reţine mult mai bine şi uşor căldura, nefiind necesară o puterea prea mare atunci când este selectat un convector de căldură. În general coeficientul de încălzire (măsurat în Watt/m cub) pentru locuinţe este de 40 W/m3 pentru cele bine izolate, 50 W/m3 pentru cele izolate mediu, respectiv 60 W/m3 pentru cele cu o izolaţie slabă.
3. Verificarea zonelor cu pierderi de căldură
Este bine cunoscut faptul că geamurile, cât şi uşile sunt unele dintre cele mai importante zone pe unde se pierde căldura. Calitatea şi starea fizică a acestora vor influenţa considerabil nivelul de căldură necesar în apartament, cât şi zonele unde va fi esenţială plasarea unui convector pentru casă.
4. Calcularea necesarului de căldură
Conform specialiştilor, după ce au fost măsurate toate elementele necesare, va trebui să se realizeze un calcul simplu pentru a determina numărul de convectoare.
Suprafaţa x înălţime x coeficient
De exemplu, pentru un apartament de 2 camere de 50 de metri pătraţi, o înălţime de 2.3 m şi o izolaţie medie, va fi aplicată următoarea formulă:
50 x 2.3 x 50 = 5750 Watt.
Prin urmare, necesarul pentru a încălzi un apartament de 2 camere este de 5,75 kW, lucru ce se poate îndeplini cu uşurinţă prin achiziţionarea a trei convectoare de 2 kW putere.
Câte convectoare sunt necesare într-un apartament de 3 camere?
În cazul unui apartament de 3 camere, calculul este acelaşi ca în cazul unei locuinţe mai mici.
Un apartament de 80 metri pătraţi, o înălţime de 2.3m, bine izolată, va avea următoarea formulă:
80 x 2.3 x 40 = 7360 Watt.
Cu 4 convectoare electrice de 2 kW, fiecare cameră va beneficia de un confort termic corespunzător, bineînţeles fiind necesar încă unul de 1000 W în baie.
Numărul de convectoare necesar pentru a încălzi eficient o locuinţă diferă în funcţie de anumiţi factori importanţi ce trebuie determinaţi înainte de realizarea achiziţiei. Cu ajutorul unor informatii bine structurate si a unor convectoare electrice performante, orice familie va putea să se bucure de un confort termic ridicat, mai ales în lunile geroase de iarnă.












