La munte, în Maramureș, nordul și nord-vestul Olteniei, vestul Moldovei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 35…40 l/mp.
Perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi astăzi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
Marți și miercuri, valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 19…22 de grade.











