Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare marchează Ziua Mondială a Educației printr-un eveniment dedicat creativității și viziunii copiilor asupra viitorului școlii.
Vineri, 10 octombrie 2025, ora 14:00, la Muzeul Județean Satu Mare, etajul II – sala de ședințe, va avea loc expoziția-concurs de creații plastice realizate de elevii din ciclul primar, cu tema „Școala viitorului văzută prin ochii copilului de azi”.
Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în colaborare cu Muzeul Județean Satu Mare, și își propune să valorifice talentul artistic al elevilor și să încurajeze reflecția asupra modului în care copiii își imaginează școala de mâine – un spațiu al descoperirii, al inovației și al bucuriei de a învăța.
Activitatea este coordonată de prof. Eva-Ioana Fărăgău, inspector școlar pentru învățământul primar, care a încurajat implicarea școlilor din județ în promovarea educației prin artă și creativitate.
Prin această inițiativă, cadrele didactice și elevii participă activ la promovarea valorilor educației moderne și la dezvoltarea unei culturi a creativității în rândul tinerei generații.