Luni, 24 noiembrie, în jurul orei 22:30, dispeceratul ISU „Someș” Satu Mare a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la coșul de fum al unei locuințe situate în localitatea Potău.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu un efectiv de 10 pompieri profesioniști din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Totodată, a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Medieșu Aurit.
La sosirea echipajelor, incendiul se extinsese la acoperișul locuinței. Două persoane vârstnice aflate în interior au fost evacuate în siguranță, iar pompierii au scos preventiv și o butelie GPL pentru a elimina riscul unei explozii.
În jurul orei 23:11, incendiul a fost lichidat. Flăcările au afectat aproximativ 30 de metri pătrați din acoperișul casei. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului la întreaga locuință și la construcțiile învecinate.
Cauza probabilă a incendiului este producerea de scântei în interiorul coșului de fum, care au fost antrenate către materialele combustibile din zona acoperișului. Aceste scântei pot apărea din cauza depunerilor de funingine sau a coșului de fum necurățat/neetanș, ceea ce a favorizat aprinderea elementelor din structura acoperișului.












