La două săptămâni de la deschiderea Domeniului Schiabil Luna Șes, pentru o informare corectă și responsabilă a publicului, Consiliul Județean Satu Mare, pe baza datelor furnizate de Serviciul Public Județean Salvamont, aflat în subordinea instituției, face următoarele precizări și recomandări:
În perioada analizată au fost înregistrate 10 intervenții de salvare, fără a exista cazuri cu urmări grave. Au fost consemnate doar accidente ușoare și medii. Din cele opt cazuri medicale, în două situații a fost necesară solicitarea transportului medicalizat de specialitate SMURD/SAJ.
Totodată, în cadrul acestor intervenții, au fost înregistrate două solicitări de evacuare ale unor persoane aflate în stare de epuizare, care nu au mai putut continua coborârea în condiții de siguranță pe pârtie, fiind transportate până la Cota 660, baza pârtiei.
În vederea prevenirii accidentelor cu consecințe grave, reamintim faptul că, deși legislația națională nu prevede obligativitatea purtării căștii de protecție pe domeniile schiabile, recomandarea fermă a salvamontiștilor și a specialiștilor în sporturi montane este ca purtarea căștii să devină o regulă pentru toți participanții.
Experiența intervențiilor din această perioadă arată că în cel puțin două cazuri casca de protecție a avut un rol esențial, prevenind producerea unor accidente cu urmări extrem de grave, prin absorbția șocului la impactul cu suprafața dură a pârtiei, alcătuită în mare parte din zăpadă artificială.
Consiliul Județean Satu Mare subliniază că respectarea recomandărilor de siguranță contribuie semnificativ la reducerea riscurilor și la transformarea sporturilor de iarnă într-o activitate sigură și plăcută pentru toți participanții.












