Atelier de coalizare pentru managementul de caz în situații de violență domestică

În data de 29 ianuarie a.c. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare organizat un atelier de lucru transfrontalier român-maghiar intitulat

0

În data de 29 ianuarie a.c. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare organizat un atelier de lucru transfrontalier român-maghiar intitulat „Atelier de coalizare pentru managementul de caz în situații de violență domestică”, dedicat consolidării cooperării interinstituționale și creșterii eficienței intervenției în cazurile de violență domestică.

Evenimentul a reunit peste 50 de profesioniști din România și Ungaria – reprezentanți ai poliției, serviciilor sociale, sănătății, educației și sectorului nonguvernamental – având ca obiectiv dezvoltarea unei abordări coordonate, centrate pe victimă, în gestionarea cazurilor de violență domestică.

Atelierul a fost coordonat de doamna Daniela Drăghici, expert în advocacy, dezvoltare organizațională și lucru intersectorial, cu peste 20 de ani de experiență la nivel național și internațional în prevenirea și combaterea violenței de gen și consolidarea cooperării instituționale.

Activitatea a avut un caracter practic și interactiv, fiind adaptată nevoilor reale ale profesioniștilor implicați în managementul de caz. Participanții au analizat mecanismele existente de cooperare, au identificat disfuncționalități instituționale și au formulat soluții concrete pentru îmbunătățirea intervenției în sprijinul victimelor, precum și pentru optimizarea modului de acțiune al polițiștilor în cazurile de violență domestică.

Temele abordate în cadrul atelierului au inclus:

  • Coalizarea pentru management de caz în violența domestică – roluri, responsabilități și mecanisme de cooperare interinstituțională;
  • Scenarii practice de caz – identificarea blocajelor instituționale și a soluțiilor de intervenție adaptate realităților din teren;
  • Harta traseului victimei prin sistemul de protecție – analiză a modului de funcționare actual, identificarea lacunelor funcționale și a soluțiilor de intervenție;
  • Modul optim de intervenție și coordonare instituțională;
  • Harta furnizorilor de servicii și colaborarea interinstituțională – atribuții, complementaritate și propuneri de îmbunătățire.

Prin exerciții interactive și studii de caz, participanții au contribuit la conturarea unei viziuni comune asupra modului în care instituțiile pot colabora eficient pentru a preveni escaladarea violenței și pentru a proteja victimele în mod real și rapid.

În urma atelierului, profesioniștii implicați și-au consolidat competențele de intervenție și comunicare, și-au armonizat perspectivele profesionale și au întărit cadrul de cooperare transfrontalieră, în beneficiul victimelor violenței domestice.

Prin organizarea acestui atelier, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reafirmă importanța formării continue, a cooperării transfrontaliere și a unei abordări integrate și centrate pe victimă, ca elemente esențiale în prevenirea și combaterea violenței domestice și în creșterea siguranței comunității.

Atelierul de lucru se înscrie în obiectivele proiectului UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat Domestic Violence Across Borders, implementat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare în parteneriat cu Căpetenia Superioară de Poliție a Comitatului Szabolcs-Szatmar-Bereg (Nyíregyháza),  finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, contribuind la întărirea cooperării transfrontaliere, la dezvoltarea unor mecanisme eficiente de management de caz și la creșterea calității intervenției instituționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.

 

Comentarii Facebook

Related Images: